RO | EN

Muzicieni în arhive

Muzicieni români - Biografii ascunse în arhivele securității

Mîndru Katz

Mîndru Katz

Cu șase decenii în urmă, Mîndru Katz1 era considerat unul dintre marii pianiști ai vremii.

Mîndru Katz CD

CD-urile cu imprimările „legendarului pianist” – cum a fost numit – sunt și azi promovate pe site-urile distribuitorilor de discuri, iar colecția Cembal d'amour2, îngrijită de discipolul său, Mordecai Shehori, conține toate înregistrările sale.

În România, țara în care s-a născut, și-a făcut studiile și și-a început cariera, doar publicul meloman din vremea sa își mai aduce aminte de el, copilul minune care, la recomandarea lui George Enescu, a devenit la 8 ani student al clasei de pian a Floricăi Musicescu, la Academia Regală de muzică și artă dramatică din București, iar la 22 de ani solistul Filarmonicii din București.
Despre cariera pe care a făcut-o după plecarea sa definitivă din România, colaborarea cu mari dirijori, de la Sir John Barbirolli, sub bagheta căruia a realizat în 1959 primul său disc în Marea Britanie, la Sergiu Celibidache, Constantin Silvestri, Antal Dorati, Sir Adrian Boult, Lorin Mazel, despre turneele sale în peste de 40 de țari, nu s-a spus oficial nici un cuvânt.
Scurtele note biografice care sunt accesibile publicului, consemnează, în afara datelor legate de studiile sale și de cariera strălucită, doar faptul că Mîndru Katz, pianist israelian născut la București în 1925, „a emigrat în Israel în 1959.”
Documente existente în România, păstrate în 3 categorii de dosare instrumentate de Securitate și aflate în Arhiva CNSAS3, conțin date necunoscute privind plecarea lui Mîndru Katz din România și circumstanțele în care s-a produs.
Conform documentelor din „dosarul de urmărire pe țară” (Dosar Informativ nr. 400687)4, în mai 1959, Mîndru Katz, la sfârșitul turneului său la Londra, „a refuzat să se întoarcă în țară cerând azil politic”5. Despre hotărârea sa pianistul a informat în scris „Legația Republicii Populare Române”6, Ministerul Culturii de la București și Oficiul de turnee și spectacole artistice (OSTA)7, care îi organizase turneul. Motivul, pe care îl invocă Mîndru Katz, determinant în luarea acestei decizii, care a generat „o grea problemă de conștiință”8, este dragostea puternică pentru o tânără, care, „din păcate, a refuzat” să-l urmeze în România.
Mîndru Katz nu se plânge de regimul politic sau de existența lui în țară. Menționează faptul că se va „strădui din toate puterile” să evite publicitatea legată de hotărârea lui, „sau în orice caz ca acesta să nu apară injurioasă la adresa R.P.R. sau să-i știrbească prestigiul politic.”
Dar atrage atenția autorităților că trebuie să aibă în vedere faptul că „munca artistică intensă” pe care a depus-o pentru a ajunge la recunoașterea sa națională și internațională „ca reprezentant și în numele artei interpretative din R.P.R.”, trebuie privită ca semn al gratitudinii „pentru sprijinul acordat” dezvoltării aptitudinilor sale muzicale. Iar „răspândirea muzicii românești” a fost și va fi în continuare pentru el „un scop artistic și o onoare.” Și subliniază cu subtilă ironie:
Sper să fiu înțeles și să nu mi se atribuie calificative injurioase9, sau să se răstălmăcească atitudinea mea în mod răuvoitor: acest lucru nu l-ar putea face decât un dușman al libertății și al regimului democrat-popular.
Tot printr-o scrisoare, datată 28 mai 195910, pianistul își anunță părinții de „grava hotărâre” pe care a luat-o, motivată de intensitatea „acestui sentiment nou, puternic și mai prețios decât orice” care l-a determinat să renunțe la „o viață tihnită, sigură și îmbelșugată, la onoruri11 și prețuirea prietenilor, la toți care m-au ajutat particular și oficial.” Și adaugă:
poate dacă soarta m-ar fi ajutat să nu refuze să vină cu mine în România – ați fi putut fi și voi mulțumiți și să luați parte la fericirea noastră.
Este mișcător că nu uită să amintească în scrisoarea sa de mult iubita lui profesoară de pian, Florica Musicescu, „acel om minunat și pedagogă ne mai întâlnită, căreia-i datorez mai mult decât oricui pe lume.”12 Mîndru Katz este conștient că decizia sa le va crea mari probleme părinților („știu ce lovitură înseamnă asta pentru voi”), de asemenea, că autoritățile îi vor șicana familia cu anchete și, mai grav, vor face tot ce le va sta în putere, legal și ilegal, pentru a-i împiedica să-l revadă:
Nu îndrăznesc în acest moment să mă gândesc cum, și când și dacă ne vom revedea. Să sperăm.
Dintr-o Notă informativă13 redactată de lt. de Securitate Ghe. Cernat înainte ca Mîndru Katz să anunțe oficial că nu se mai întoarce în țară, aflăm că pianistul s-a plâns unei persoane apropiate, că, înaintea unui turneu, a primit pașaportul și viza de ieșire din țară „cu 20 de minute înainte de decolarea avionului.”
Aflăm din aceeași notă că pianistul era profund nemulțumit de condițiile care i se ofereau în turneele din străinătate. De altfel, o copie a contractului încheiat de Mîndru Katz cu OSTA cu ocazia turneului său din 195814 menționează aceste condiții, printre care: obligația artistului de a plăti anticipat taxele de obținere a vizelor, costul biletelor de avion, „întreținerea” sa pe perioada turneului, cota de impresariat de „15% din valoarea onorariilor globale brute încasate pentru concerte/înregistrări/transmisiuni radiodifuzate/ transmisii televizate, etc.”
În finalul notei sale lt. Cernat menționează și faptul că Mîndru Katz
poate s-ar gândi, că profitând de faptul că ar fi în străinătate, cu ocazia vreunui turneu, să nu se mai reîntoarcă în țară și că dacă nu o face, este numai de teama consecințelor pe care le-ar avea de suportat părinții săi, pentru care afirmă că nutrește sentimente deosebit de calde.15
De altfel, într-un raport „confidențial”16 din 25 aprilie 1957, semnat de Ministrul R.P.R. la Londra N. Korcinschi, adresat locțiitorului Ministrului de Externe de la București, T. Rudenco, sunt menționate și alte nemulțumiri ale lui Mîndru Katz legate de interdicția impusă de Legația României de a avea contacte cu impresari sau personalități din lumea culturală:
„Teoria” pe care a enunțat-o tov. Katz, (…) este că trebuie să-l lăsăm pe dânsul „să dezvolte legături fără intervenția și fără prezența legație” căci legația poate numai să împiedice dezvoltarea legăturilor. Încercarea noastră de a-l convinge pe tov. Katz că însăși prezența sa la Londra dezminte cele afirmate de el și că recitalul său la legație a fost cea mai bună dovadă că reprezentanți de seamă ai vieții muzicale engleze – cu vederi politice diferite – întrețin legături cu legația și că în consecință să nu caute a stabili legături cu oameni care nu vor să audă de legație, căci nu avem nevoie de legături cu asemenea persoane – aceste încercări ale noastre au fost respinse de tov. Katz.
Persoana vizată direct de raportul secret este jurnalistul Miron Grindea17, stabilit în Anglia la sfarșitul anilor ’30 și care avea contacte în lumea culturală britanică. Raportul ministrului român precizează:
N-am reușit să aflăm cum a luat Grindea contact cu tov. Katz și de unde a știut numele hotelului în care a locuit, fapt este că înainte de a pleca în Islanda, tov. Katz a fost vizitat de Grindea la hotel și a fost invitat de acesta la el acasă. După întoarcerea din Islanda, noi am căutat pe cât posibil să-i facem diverse programe lui tov. Katz ca să-l îndepărtăm de Grindea, lucru ce a reușit doar parțial deoarece tov. Katz a găsit uneori pretexte mai mult sau mai puțin plauzibile pentru a refuza invitația noastră, acceptând însă invitațiile lui Grindea. (....). Remarcăm aici că în metoda folosită de Grindea față de tov. Katz au revenit elemente pe care le-a folosit și față de Silvestri.18
Nu doar relatarea nemulțumirilor exprimate de Mîndru Katz într-un document trimis Ministerului de Externe a determinat îngreunarea obținerii vizelor de ieșire din țară. Mai multe documente ale Securității semnalează un alt așa-zis „incident”, considerat și el o încălcare a regulilor. Un extras dintr-o notă19 semnată de agentul „David” menționează:
Pianistul Mîndru Katz când a fost la Paris ultima dată20 a luat și scrisori de la diferite persoane din țară, pentru a le duce la cunoscuții lor din Franța și Anglia. Mândru Katz a reușit să ducă scrisorile în Franța însă nu a reușit să ducă și corespondența pentru Anglia pentru că la deplasarea acestuia de la Paris la Londra, transportul bagajelor personale s-a făcut prin grija reprezentanței românești de la Paris. La sosirea bagajelor la Londra, Mîndru Katz a constat că are toate bagajele sosite, mai puțin plicurile primite din țară. Unii din cei care au dat scrisori prin Mîndru Katz, se tem în prezent că vor face obiectul unor măsuri din partea organelor de stat.
Când a descoperit că bagajul lui fusese „controlat” și scrisorile pe care trebuia să le dea cunoscuților au dispărut, Mîndru Katz și-a dat seama că intrase în vizorul Securității. Dar afirmarea sa internațională încă de la primele sale apariții pe scena Sălii Gaveau, la Paris, și alături de Orchestra Filarmonicii din Londra, a generat comentarii elogioase la adresa școlii muzicale românești. Iar păstrarea acestei imagini, atât de favorabile muzicii românești, a fost desigur determinantă în argumentele cu care Ministerul Învățământului și Culturii a convins Direcția pentru Controlul Străinilor și Pașapoarte să treacă peste opinia negativă a Direcției a-III-a a Securității și să-l lase pe Mîndru Katz să plece în străinătate și în anul următor.

Mindru Katz
Fotografie din Dosar I 400687

Astfel, Mîndru Katz a plecat în turneu în Anglia și în 1958, de data aceasta având un comportament extrem de prudent. De altfel, ne având bani să închirieze o sală cu pian, în care să-și poată face studiul zilnic în vederea susținerii concertelor și imprimărilor pe care urma să le facă, a fost obligat să „repete zilnic câteva ore pe pianul”21 din sediul Legației României. În raportul său către Ministerului de Externe de la București, noul Ministru al României la Londra, Petre Bălăceanu, consemnează:
Fără a putea afirma categoric că de data aceasta KATZ n-a avut legături cu persoane care au plecat din țara noastră, totuși noi n-am observat să fi avut asemenea legături22.
Același diplomat scrie pe larg despre concertele și imprimările făcute de Mîndru Katz în timpul acestui turneu. Iar despre concertul susținut cu London Philharmonic Orchestra, a relatat următoarele:

Pianistul român a obținut un succes răsunător fiind rechemat de publicul care a umplut sala de concert. Presa londoneză a fost unanimă în aprecierile ei elogioase la adresa pianistului român, exprimând speranța că el va apărea cât mai des la Londra (...). În continuare Katz a făcut o înregistrare pe bandă pentru un recital pe care BBC urmează să-l radiodifuzeze la o dată ce nu s-a fixat încă, iar la 20 noiembrie a dat un scurt recital la Televiziunea BBC interpretând Toccata de Haciaturian.” Ministrul Bălăceanu, concluzionează: „suntem de părere că Mîndru Katz a avut o comportare corespunzătoare din toate punctele de vedere iar succesul frumos pe care l-a obținut, a contribuit la creșterea prestigiului țării noastre, a culturii românești în Anglia.
Pentru Mîndru Katz acesta a fost începutul unei mari cariere internaționale. Și, confruntați cu o asemenea situație, Ministerul Culturii de la București și OSTA, au trebuit să aprobe ca pianistul să semneze noi contracte pentru concerte și imprimări, inclusiv semnarea unui contract de reprezentare în exclusivitate în Marea Britanie, pentru următorii 3 ani, cu impresarul Wilfrid Van Wick23.
Iar Securitatea, pentru care Mîndru Katz era o persoană „suspectă”, era pusă în fața unei situații fără precedent. O personalitate ca cea a lui Mîndru Katz, ale cărei apariții la Paris și Londra fuseseră atât de elogiate, nu mai putea fi împiedicată, prin metodele bine cunoscute, să plece să-și onoreze contractele. Iar neacordarea vizei de ieșire din țară, modalitatea prin care Securitatea făcea imposibile călătoriile, ar fi putut stârni un scandal în presa internațională. Nu în ultimul rând, Securitatea trebuia să țină cont de faptul că Mîndru Katz, pus în fața interdicției de a pleca în străinătate, ar fi putut să ceară oficial, dat fiind originea sa evreiască, să emigreze în Israel24. Deci, trebuia gândită o nouă strategie. Iar conducerea Direcției a doua a Securități25, răspunzătoare de elaborarea ei, alcătuiește un plan pe care îl argumentează astfel:
În țară Mîndru Katz este apreciat ca un artist de valoare și ne poate da informații prețioase despre elementele suspecte din rândul artiștilor, muzicieni, compozitori, artiști de teatru, etc.
Și, date fiind „ deplasările frecvente ce le face în străinătate, poate fi de un real folos pentru organelor noastre și propunem recrutarea sa ca agent.”26
Un raport din ianuarie 195927, redactat de cpt. de securitate Rusalim Tîrziu, relatează cum Direcția a doua a Securității a încercat să-și pună planul insidios în aplicare: în dimineața zilei de 15 ianuarie 1959,
la orele 9 s-a prezentat la domiciliul lui Mîndru Katz cpt. Niculescu care l-a invitat la Direcția Vize și Pașapoarte pentru unele „lămuriri”; aceasta deoarece el locuiește împreună cu părinții care erau de față. La sosire, deoarece de la început a replicat că a fost adus în alt loc și nu unde fusese initial invitat, i-am explicat că s-a procedat in felul acesta pentru a nu da prilej să se creeze o atmosferă de îngrijorare în familie. S-a declarat mulțumit că am întrebuințat acest procedeu, deoarece dacă se spunea direct că va merge la Ministerul de Interne, într-adevăr se putea creia (sic) o asemenea atmosferă. După o discuție banală pe tema sănătății (el este în prezent bolnav și chiar era programat să meargă la spital pentru unele analize).28
Timp de 3 ore Mîndru Katz a fost întrebat despre persoanele pe care le-a întâlnit în străinătate și despre discuțiile pe care le-a avut cu aceștia. A declarat că în 1957, i-a întâlnit, printre alții, pe Eduard Lindenberg29, fostul său profesor de dirijat de la Școala de muzică pentru evrei30, și pe compozitorul Marius Constant31, fost coleg la Academia Regală de Muzică din București.
Cele mai apropiate legături le-a avut cu MARIUS CONSTANT la care a și locuit o săptămână deoarece își terminase banii și nu mai avea cu ce să plătească camera la hotel. (...) Discuțiile cu aceștia în general s-au axat pe teme de artă muzicală, fiecare evitând a aborda probleme de ordin politic.32
Mîndru Katz menționează de asemenea, că în casa lui Marius Constant l-a întâlnit „pe un anume Mihăilescu” în anturajul căruia „le-a văzut și pe fiicele lui Mihail Sadoveanu care se aflau atunci la Paris.” Ofițerul care a consemnat discuția cu Mîndru Katz menționează că acesta a susținut „că la nici una dintre persoanele de mai sus nu a observat sub nici o formă o comportare suspectă.”
Este întrebat și despre legăturile avute cu Miron Grindea, despre care Mîndru Katz declară că „l-a cunoscut în 1957 cu ocazia primului turneu ce l-a făcut în Anglia”, negând însă că, după ce a fost atenționat „de tov. CORCINSKI”, că acesta este un „element periculos” ar mai fi avut contacte cu el.
La întrebarea mea dacă a fost solicitat și dacă a făcut vreun comision cu prilejul deplasărilor ce le-a făcut în Franța și Anglia, Mîndru Katz a răspuns categoric că nu a făcut nici un fel de comisioane pentru nimeni evitând să-și ia asemenea obligații atât din prudență cât și din comoditate. Mi-a spus că într-adevăr a fost solicitat de unele persoane în acest sens dar că nu-și mai amintește numele acestora deoarece sunt cunoscuți ai părinților săi cu care el nu are legături personale.33
Ofițerul care a redactat raportul a consemnat în concluziile sale faptul că Mîndru Katz „a ascuns” unele „fapte legate de deplasările ce le-a făcut în străinătate”, iar
despre legăturile sale din străinătate a făcut declarații destul de vagi (...) fiindu-i frică că ar putea suferi consecințe.
Frica, era elementul pe care au mizat strategii Direcției a doua a Securității când au regizat ridicarea de acasă, aducerea lui Mîndru Katz la Ministerul de Interne și direcționarea discuției spre „legăturile” pe care acesta le-a avut, în turneele sale, cu români plecați din țară. Ea trebuia să anihileze orice fel de rezistență în fața elementului surpriză care a apărut în finalul discuției: propunerea ca
în interesul statului nostru cât și în interesul său personal să sprijine organele Securității în anumite probleme.
Din cele consemnate în raport, reiese că, pus în fața acestei propuneri surprinzătoare, Mîndru Katz a reacționat cu calm, în răspunsul său nu a cerut amănunte, nici măcar în legătură cu „interesul personal” pe care l-ar putea avea, nu a făcut nici un fel de negociere, menționând doar faptul că pentru „securitatea statului”, element ne precizat de interlocutor său, trebuie făcut „tot ce se poate.”
Raportul menționează că Mîndru Katz a refuzat să semneze un angajament, iar ofițerul de securitate i-a propus o nouă întâlnire.
Conform unui referat „strict secret”34, această întâlnire nu a mai avut loc niciodată, pentru că, până la „4 aprilie 1959, cu ocazia plecării în turneu în Anglia”, Mîndru Katz a fost o lună „internat în spital iar aproximativ 2 săptămâni a susținut unele concerte in R.D. Germană.” Referatul menționează de asemenea, că „ nu a fost introdus în nici o problemă a muncii noastre” și „nu i s-a dat nici un fel de sarcină specială de îndeplinit pe linia noastră.”
În opinia mea, intenția Securității de a-l racola pe Mîndru Katz și tot scenariul aducerii lui la Ministerul de Interne și discuția purtată, au fost determinante în luarea hotărârii sale de a nu se mai întoarce în România. Și-a dat seama desigur, că va fi subiectul unui șantaj permanent pe care Securitatea îl va face, condiționând aprobarea plecărilor sale din țară pentru onorarea concertelor, cu furnizarea de informații. Pentru Securitate „fuga” lui Mîndru Katz a fost fără îndoială un eșec, iar pentru a-l ascunde șefilor, Direcția a doua a Securității a întocmit în grabă pe numele lui un așa zis un „dosar personal.”35 Pe coperta acestuia este menționat „numele conspirativ Chiriceanu Mihai”, deși în raportul care consemnează încercarea de racolare a lui Mîndru Katz nu se menționează discutarea sau atribuirea vreunui nume conspirativ. Iar pe prima pagină a dosarului este consemnat faptul că a fost „abandonat” în urma „rămânerii în Anglia.”

Mindru Katz
Fotografie tehnoredactată color de Iony și Andy Katz

Rămas la Londra, pianistul începe o carieră fulminantă, cântând și făcând turnee cu orchestrele Royal London Philharmonic, Halle Orchestra din Manchester, Royal Liverpool Philharmonic. Recitalurile sale au fost aclamate de public și apreciate de criticii muzicali, discul cu Concertul nr. 5 de Beethoven, sub bagheta lui Sir John Barbirolli, fiind desemnat „discul anului”, alături de înregistrările unor artiști deja consacrați. Aflăm despre aceste succese dintr-o scrisoare a lui Mîndru Katz, datată 21 decembrie 1959, adresată Floricăi Musicescu, persoana căreia – scrie el – îi datorează toate aceste realizări.
Această scrisoare nu a ajuns niciodată la destinatară și stă de aproape 60 de ani în dosarul informativ36 a lui Mîndru Katz, ca și alte scrisori de altfel, pentru că, aflăm dintr-un document al Securității, maiorul (pe atunci) de securitate Neagu Cosma, „a dat ordin să fie oprită toată corespondența, ce se interceptează de la și pentru Katz.”37
Ba mai mult, Neagu Cosma a ordonat
să fie imediat predat cazul la serv. Fugari unde să i se facă toate formele ca oricărui trădător de patrie: condamnare, confiscarea averii, etc.38
În iulie 1959, a fost emisă Ordonanța de percheziție, iar după câteva luni a fost instituit sechestrul pe averea pianistului. Părinții și cumnatul lui au fost interogați în calitate de martori, la Direcția Anchete Penale a Ministerului de Interne. Marea Adunare Națională (cum s-a numit Parlamentul României în perioada comunistă), i-a retras titlurile și decorațiile acordate pentru meritele sale artistice, iar pe 8 decembrie 1959 a început „procesul penal împotriva lui Mîndru Katz.”39
Conform Sentinței nr. 25 din martie 1960, dată de Tribunalul Militar al Regiunii a-II-a, Mîndru Katz a fost condamnat în contumacie, pentru „trădare de patrie”, conform articolului 194, alineatul 5 din Codul Penal, la
15 ani temniță grea, 8 ani degradare civică” și „confiscarea totală a averii personale.40
Condamnarea sa a avut efecte grave și asupra familiei sale. Părinții pianistului, ne primind aprobare să plece din țară, nu și-au putut revedea fiul ani de zile. Mai multe documente ale Securității consemnează intenția pianistului de a-și aduce părinții în Anglia, printre care unul „strict secret”41 din octombrie 1961, care menționează de asemenea, și o scrisoarea trimisă de marele violonist Yehudi Menuhin ministrului culturii din acea vreme, Constanța Crăciun, „prin care roagă” să se permite părinților lui Mîndru Katz să plece la fiul lor. Documentul se încheie cu o concluzie drastică:
Având în vedere faptul că Mîndru Katz a trădat patria, nu suntem de acord să se aprobe plecarea din țară a părinților acestuia.
În Referatul „cu propunerea de închidere a dosarului de urmărire pe țară a fugarului Mîndru Katz (Mandy)”, din 9 februarie 196342, este din nou menționată scrisoarea trimisă de Yehudi Menuhin ministrului Constanței Crăciun, dar și faptul că părinții, sora și cumnatul lui, în 1963, la patru ani de la plecarea pianistului din țară, erau în continuare în România.

Condamnarea lui Mîndru Katz a făcut imposibilă orice legătură a sa cu România, unde nu a mai putut reveni niciodată. Interzicerea numelui său în spațiul public, a difuzării imprimărilor pe care le făcuse în țară, au condus la dispariția numelui său din conștiința publicului meloman românesc.
Astfel, muzica românească a pierdut un mare pianist, care, eliberat de constrângeri și bariere, a făcut o cariera internațională care l-a propulsat în elita pianiștilor secolului 20.
Din datele biografice care ne sunt accesibile aflăm că Mîndru Katz, în afara carierei sale concertistice, a fost, până la sfârșitul prematur al vieții lui, și profesor de pian la Rubin Academy of Music din Tel Aviv. Printre elevii săi, s-a aflat și Jeremy Menuhin, fiul violonistului Yehudi Menuhin. Dar cel mai împătimit admirator al lui Mîndru Katz este pianistul Mordecai Shehori, cel care a depus o muncă uriașă de recuperare a imaginii sonore a lui Mîndru Katz. Shehori vorbește în interviurile sale, unele publicate și în România43, despre muzicianul, pianistul, profesorul, care l-a influențat în mod covârșitor. Dar, cu aceeași admirație, și despre omul Mîndru Katz, sincer, deschis să împărtășească ceea ce știa, muncitor, și care a trăit pentru muzică.

Regimul politic obtuz pe care România l-a avut timp de aproape 50 de ani, care ținea, prin orice mijloace, totul sub control, a determinat plecarea ilegală din țară („fuga” – cum era numită în epocă) a multor personalități ale culturii românești.
Din cauza limitării plecărilor în țările occidentale și a nesiguranței că artiștii români își puteau onora contractele în străinătate, casele de impresariat nu au putut avea o colaborare constantă și de durată cu aceștia. Mîndru Katz a înțeles toate acestea și a refuzat să-și clădească cariera pe colaborarea cu un asemenea regim. A reușit pe deplin, cu mari sacrificii personale, ca numele său să fie cunoscut și aclamat peste tot în lume.
Mîndru Katz a încetat din viață la 30 ianuarie 1978, la doar 52 de ani, în timpul unui recital care a avut loc la Istanbul, cântând Sonata op. 17, în re minor (Furtuna) de Beethoven.
Anul acesta se împlinesc 95 de ani de la nașterea sa. Să-i omagiem personalitatea, ascultându-i interpretările și cunoscându-i biografia.


DOCUMENTE

Mindru Katz hotarare tradator de patrie

Mindru Katz
Mîndru Katz
Fotografie din Dosar R 416376

Florica Musicescu
Florica Musicescu

Mindru Katz scrisoare Florica Musicescu

Mindru Katz scrisoare Florica Musicescu


Note de subsol

1 Mîndru Katz s-a născut la 3 iunie 1925, la București, într-o familie de intelectuali, de origine evreiască. La 8 ani a devenit student al Academiei Regale de muzică și artă dramatică din București, la clasa de pian a profesoarei Florica Musicescu. A absolvit Academia cu Magna cum laude în 1945, după ce, în timpul războiului, în baza legilor rasiale, fusese exmatriculat din conservator și obligat să frecventeze Școala de muzică particulară pentru evrei. În 1947 a devenit solistul Filarmonicii din București. A fost laureat al primei ediții (1948) a Concursului Primăvara la Praga (premiul Smetana) și al Festivalului Internațional al tineretului de la Berlin (1951), unde a obținut premiul al doilea. A fost membru în juriile concursurilor internaționale de pian Arthur Rubinstein (Tel Aviv, 1974) și Leeds (1975).
2 Cembal d'amour este o colecție de imprimări rare de muzică clasică, apărută în Statele Unite, îngrijită de pianistul american Mordecai Shehori, care a studiat cu Mîndru Katz, la Rubin Academy of Music din Tel Aviv. Shehori vorbește în interviurile sale despre admirația nesfârșită pe care o are pentru Mândru Katz și influența hotărâtoare pe care a avut-o asupra asupra sa.
3 Dosarele: Informativ nr. 400687, Penal nr. 100647 (2 volume), Rețea nr. 416376.
4 Dosar deschis pe numele lui Mîndru Katz la data de 25 septembrie 1959.
5 Dos. I nr. 400687, p. 14, Arhiva C.N.S.A.S.
6 Republica Populară Română (R.P.R.), numele oficial purtat de România, de la data de 30 decembrie 1947 (proclamarea republicii care a avut loc după abdicarea forțată a Regelui Mihai) până 21 august 1965, când a fost adoptată o nouă constituție și noua titulatură a României a devenit Republica Socialistă România (R.S.R.).
7 OSTA - Oficiul de Spectacole și Turnee Artistice din R.P.R. era singura instituție care reprezenta artiștii români, stabilea și impunea condițiile în care se semnau contactele cu impresarii străini.
8 Document nedatat. În: Dos. I 400687, p.128.
9 Conform articolului nr. 194 din Codul Penal în vigoare în 1959, în urma refuzului de a reveni în țară, Mîndru Katz putea fi considerat „trădător de țară” și condamnat la închisoare.
10 Dos. P. 100647, vol. 1, p.21, Arhiva C.N.S.A.S.
11 A primit titlul de Artist Emerit, precum și diploma și medalia Premiu de Stat al R.P.R.
12 Dos. P. 100647, vol. 1, p. 22, Arhiva C.N.S.A.S.
13 În această notă informativă, datată 22 mai 1959, este relatată o discuție între Ana (Anita) Revici, prietenă a lui Mîndru Katz și a familiei sale, cu o persoană pe care o considera de încredere. În: Dos. I 400687, p. 55.
14 Copia acestui contract este în dosarul de urmărire a lui Mîndru Katz ca urmare a percheziției făcută de Securitate în 8 iulie 1959. (În procesul verbal de percheziție se menționează: „Actele personale au fost ridicate de noi în vederea urmăririi penale”). În : Ibid. pp. 115-116.
15 Ibid., p. 55.
16 Ibid., pp. 175-180.
17 Miron Grindea s-a născut în 1909 la Târgu Ocna (+1995) și s-a stabilit la Londra în septembrie 1939, cu două zile înaintea începerii celui de al doilea Război Mondial. A fost jurnalist, cronicar literar si muzical, coeditor și apoi editor al revistei ADAM (Arts, Drama, Architecture and Music).
18 Constantin Silvestri (1913-1969) dirijor, compozitor și pianist, a plecat definitiv din România în 1958 și s-a stabilit în Marea Britanie. A făcut o carieră impresionantă, dirijând mari orchestre ale lumii și a fost, în ultimii cinci ani ai vieții sale, dirijorul Orchestrei Simfonice din Bournemouth.
19 Document datat 18 decembrie 1958. În : Dos. I 400687, p. 60, Arhiva C.N.S.A.S.
20 Este vorba despre turneul său la Paris și Londra din 1957.
21 Dos. I 400687, pp. 173-174, Arhiva C.N.S.A.S.
22 Ibid.
23 Wilfrid Van Wick (1904 – 1983), impresar britanic, agent artistic a unor celebri cântăreți de opera și formații camerale.
24 Într-un document din 1961 se menționează faptul că tatăl lui Mîndru Katz „în 1951 a făcut cerere să plece în Israel împreună cu soția sa.” În: Dos. R 416376, pp. 2-5. Arhiva C.N.S.A.S.
25 În perioada 1957-1959, Direcția a doua a Securității a fost condusă de lt. col. Isidor Holliger (1920-1985). Uneori numele sau apare și sub variantele Holinger sau Holingher.
26 Referat datat 31 decembrie 1958, semnat de căpitanii de Securitate Ioana C-tin și Tîrziu Rusalim și aprobat de Seful Direcției, lt. col. Isidor Holingher. În: Dos. R 416376, pp. 2-5, Arhiva C.N.S.A.S.
27 Ibid., pp. 6-11.
28 Ibid.
29 Eduard Lindenberg (1908-1972) profesor și dirijor român. După plecarea din România a ajuns profesor la Conservatorul din Paris.
30 La începutul anilor ’40, în baza legilor rasiale care funcționau în România, Mîndru Katz a fost exmatriculat din Academia de muzică, dar și-a putut continua studiile muzicale la Școala de muzică pentru evrei, unde a fost și asistent corepetitor. În 1943, George Enescu și Florica Musicescu au intervenit ca Mîndru Katz, care era obligat, fiind evreu, să facă munca forțată, să fie transferat la munci mai ușoare. A fost reprimit la Academia de Muzică în 1944. În: Victor Eskenasy, Scrisoare pentru melomani – Interviu cu Mordecai Shehori, Suplimentul de cultură, no. 184.
31 Marius Constant (1925-2004), compozitor francez născut în România. A studiat la Conservatorul Regal din București pianul (cu Florica Musicescu) și compoziția, iar la Conservatorul din Paris a studiat compoziția cu Olivier Messiaen, Arthur Honegger și Nadia Boulanger.
32 Dos. R 416376, pp. 6-11, Arhiva C.N.S.A.S.
33 Ibid.
34 Referat „strict secret” din 19 iunie 1959. Ibid.
35 Dosarul R 416376.
36 Dos. I 400687, pp. 100-101, Arhiva C.N.S.A.S.
37 Documentul este semnat de cpt. de Securitate Goldstein și este datat 21 septembrie 1959. Ibid. p.125.
38 Ibid.
39 Dos. P 100647, vol. 1, pp. 24-25, Arhiva C.N.S.A.S.
40 Ibid., p. 36.
41 Dos. I 400687, pp. 21-23, Arhiva C.N.S.A.S.
42 Ibid., pp.165-166.
43 În: Victor Eskenasy, Scrisoare către melomani – Interviu cu Mordecai Shehori, Suplimentul de cultură, nr. 184.


Bibliografie

Cărți și articole

- Neagoe-Pleșa, Elis PLeșa, Liviu - C.N.S.A.S. – Securitatea – structuri-cadre, obiective și metode, 2 volume, Florica Dobre (coord.), Editura Enciclopedică, București, 2002.
- Eskenasy, Victor - Scrisoare pentru melomani - Interviu cu Mordecai Shehori, Suplimentul de cultură, nr. 184.

Documente

- Dosar informativ nr. 400687, Arhiva C.N.S.A.S..
- Dosar Fond Penal nr. 100647, 2 volume, Arhiva C.N.S.A.S..
- Dosal Rețea nr. 416376, Arhiva C.N.S.A.S..
- Codul Penal, Editura Științifică, București, 1960.