Constantin Silvestri

Constantin Silvestri

Constantin Silvestri1 a plecat definitiv din România în 19582, an cu succese răsunătoare în cariera sa: dirijase premiera în România a operei Oedip, în cadrul primului Festival internațional George Enescu3, uimise publicul și critica muzicală cu concertele turneului său în U.R.S.S. și primise Marele premiu al discului4, acordat de Academia Charles Cross de la Paris5.
Este interesant faptul că în primele 6-7 luni de la plecarea sa, deși Silvestri încheiase contracte pentru noi concerte6 fără a mai cere avizul Ministerului Culturii sau Agenției de Impresariat de Stat (O.S.T.A.), șederea sa prelungită în occident nu a trezit suspiciuni.
Acestea sunt declanșate și generează întocmirea rapoartelor și notelor strânse în Dosarul S.I.E (Serviciul de Informații Externe) nr. 11131 instrumentat pe numele lui Silvestri, după ce într-o publicație editată la Londra de Ion Rațiu7, apare știrea că dirijorul a decis să nu se mai întoarcă în țară. Apar primele reacții din partea rezidenței de la Londra a Serviciului de Informații Externe, dar și cea a conducerii de la cel mai înalt nivel a Ministerului de Interne:

M.A.I. "132" 8
Strict secret
28 iulie 1959

NOTĂ

CU TELEGRAMA NR.557/E din 26 iulie 1959, rezidența Londra referindu-se la telegram noastră nr. 87/E raportează:
CONSTANTIN SILVESTRI este plecat din Londra. La sfârșitul lunii iunie a.c. a trimis o ilustrată tov. Ministru Bălăceanu, arătând că este în Australia, de unde va pleca în S.U.A..
În buletinul de știri al fugarilor din Anglia "Free Romanian Press Agenty" a apărut la începutul lui iulie a.c. un articol în care se arăta că CONSTANTIN SILVESTRI a cerut azil autorităților americane, că s-a hotărât să nu mai vină în patrie și că despre aceasta a scris autorităților noastre la București. În același articol se vorbește și de (pianistul -n.n.) MÂNDRU KATZ9. Buletinul a fost trimis prin curierul din 18-20 iulie a.c..
La Londra știrea este comentată așa cum a fost difuzată. (....).
SS Remus
Pentru conformitate Șeful Biroului II
Cpt. Popa Ioan

Pe acest document generalul Doicaru10 pune următoarea rezoluție:
"Tov. Moiș, pentru a lămuri urgent dacă acest element a dezertat sau nu (așa cum ne cere să precizăm tov. Pintilie11) este bine ca Serviciul emigrație să verifice și în țară la Ministerul Culturii spre a stabili ce date s-au primit pe linia lor. Apoi să vedem ce ne spun tovarășii noștri din S.U.A.."

Și în Statele Unite se trimit "directive" prin care autoritățile urmăreau să poată afla dacă Silvestri se va mai întoarce în România. George Macovescu12, numit într-o notă din 11 august 1959 "Miron"13, care îl cunoștea pe Silvestri, primește chiar sarcina să îi „trimită o scrisoare personală invitându-l la legație cu ocazia venirii în S.U.A."

Din documente nu aflăm dacă vizita lui Constantin Silvestri la Legația României din Washington a fost urmare a vreunei scrisori, dar, prin intermediul unei note14, nedatată și nesemnată, se raportează la București cum a decurs aceasta:

"Constantin Silvestri după terminarea turneului întreprins în Australia și Mexic, la sfârșitul lunei august a.c. a fost în S.U.A.. Aici a vizitat Legația R.P.R. (Republica Populară Română - n.n.) din Washington unde a discutat cu tov. ministru MACOVESCU și împreună cu acesta a făcut apoi o vizită tov. Ambasador SILVIU BRUCAN15, reprezentant permanent al R.P.R. la O.N.U..
Tovarășilor menționați mai sus Silvestri le-a spus următoarele:
- A obținut viză e intrare în S.U.A. de la Ambasada S.U.A. din Mexic după lungi tărăgănări, timp în care i se făcea propunerea de a rămâne în S.U.A.. (....).
Tot în cadrul acestor discuții Silvestri a spus că a trimis o scrisoare tov. GHEORGE GHEORGHIU-DEJ16, cu rugămintea de a i se acorda soției sale viză de plecare în Elveția pe timp de trei luni, după care să se reîntoarcă împreună în țară.
La începutul lunii septembrie a.c. Constantin Silvestri a sosit la Paris de unde urma să plece în Elveția. Acolo intenționează să-și cumpere o vilă. Din Elveția va pleca apoi la Berlin unde va da concerte.
În discuțiile avute cu tov. ministru MIRCEA BĂLĂNESCU17 de la Paris, Constantin Silvestri a afirmat că acum are 10 zile libere și va putea să vină în țară, însă îi este teamă că nu va mai fi lăsat să plece și de aceea va veni în țară abia după ce nu va mai avea de dat concerte în occident, unde are încheiate foarte multe contracte.
Menționăm că în ziarele fugarilor au publicat o notă prin care făceau cunoscut faptul că <<dirijorul Constantin Silvestri refuză să se reântoarcă în țară alegând libertatea.>> În cadrul discuțiilor avute la Washington, Constantin Silvestri a negat că ar fi intenționat să facă aceasta. (.....)."

Notele ofițerilor Direcției I-a îi urmăresc lui Silvestri toate călătoriile. Aflăm ce a făcut, ce a vorbit, în ce împrejurări s-au petrecut diverse întâlniri sau evenimente. Rolul lor este evident ușurat de faptul că, fiind cetățean român, Silvestri nu putea călătorii fără vize și, într-o primă perioadă, apela la legațiile României pentru a le obține. O astfel de doleanță ar fi fost comunicată de Silvestri Ambasadei României din Berlinul de est18, printr-o telegramă19 trimisă de la Legația României de la Paris,prin care solicita o intervenție la Legația Franței de unde avea nevoie să obțină o viză cu mai multe intrări.

O notă a rezidenței de la Paris semnalează și ea Ministerului de Interne de la București venirea lui Silvestri pentru a dirija un concert în 6 noiembrie. Finalul notei, ca și rezoluța pe care o primește, evocă metodele extreme la care recursese Securitatea, ca în cazul răpirii cunoscutului orientalist Aurel Decei20 :

"MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

U.M. 0323/1
STRICT SECRET
"130"
28 oct.1959

Notă21
Cu nr. 893/E din 28 octombrie a.c. Rezidența Paris raportează că între 31 octombrie și 5 noiembrie a.c. SILVESTRI CONSTANTIN va fi în Berlinul răsăritean pentru concerte. De aici se va reîntoarce la Paris.
Rezidența arată că SILVESTRI a afirmat că are concerte pentru cca. 2 ani și până atunci nu se întoarce în țară.
Rezidența propune dacă există posibilități să fie adus acasă de la Berlin.
ss/Roman"

Nota are următoarea adnotare:
"S-a cerut verificarea informației la Berlin prin telegrama 112/E din 29 oct. 1959."
Semnătură indescifrabilă

Rezoluția tov. col. Doicaru:
"Tov. Todiriu, Tov. Ministru Drăghici a ordonat să-l lăsăm pe C. Silvestri să-și facă de cap cu hoinăreala lui. Să nu-l luăm din Berlin.
ss/Doicaru"

Vizita lui Silvestri la ambasadă și discuțiile fără rezerve pe care le-a avut, au avut consecinte nefaste pentru el. O notă22 strict secretă a Direcției I-a transmite pentru prima dată M.A.I. un document cu un titlu incriminant: „Activitatea dușmănoasă a dirijorului CONSTANTIN SILVESTRI și intenția sa de a rămâne în străinătate".

MAI - DIRECȚIA I-a
STRICT SECRET

10 NOV.1959

"În ziua de 5 noiembriue a.c. la Ambasada noastră din Berlin, a avut loc o discuție la care au fost prezenți CONSTANTIN SILVESTRI, Zenaida Palli23, Bujor de la Radio și tovarăși de la Ambasadă. Discuția a durat de la orele 18 până la 1 noaptea. Pe la orele 20, după un consum mai mare de țuică CONSTANTIN SILVESTRI a început să discute mai liber. El a încercat să justifice rămânerea lui în străinătate. Comentând unele articole apărute în presa emigrației despre intențiile sale de a nu se mai întoarce în țară CONSTANTIN SILVESTRI a spus că i s-a întâmplat de mai multe ori, ca <<din cauza securității>> să nu primească viză de ieșire din țară, ceea ce l-ar fi împiedicat să ajungă la timp la concertele programate, și că el nu se întoarce în țară <<până nu primește garanția că plecarea lui nu poate fi zădărnicită din cauza vreunui ofițer de securitate.>>
În continuare el a mai afirmat <<până nu scapă țara de teroarea Finanțelor și a Securității nu va fi o țară cum dorește el.>>
Unul din cei prezenți l-a combătut, arătându-i că nu are dreptate, căci Securitatea nu poate împiedica plecarea sa, dacă conducerea de stat o aprobă.
Fiind întrebat de un tovarăș de la Anbasadă de la cine dorește el să primească garanții, SILVESTRI a răspuns că personal de la tovarășul Gheorghe Gheorghiu-Dej."

În scurt timp va fi clar pentru autorități că dirijorul nu se va mai întoarce în țară, iar un document24 din 13 februarie 1960 va confirma acest lucru. Rezidența din Viena va raporta că Silvestri i-a povestit ministrului român printre altele, că „îi e teamă să vină în țară pentru a discuta cu conducerea din cauza organelor de securitate. (...). SILVESTRI își varsă tot veninul pe organele de securitate care i-au făcut mizerie și care fac mizerie și altor oameni de artă din R.P.R.. (....). Din toate cele de mai sus și felul cum le expune, tov. NICUȚĂ25 și-a format părărea că SILVESTRI nu se va mai întoarce în țară. - Vrea însă să-și mențină o punte de legătură. Se crede că tov. NICUȚĂ a înaintat un raport telegrafic la M.A.E. despre convorbirea ce a avut-o cu SILVESTRI."

Conducerea Ministerului de Interne ajunge și ea la concluzia că Silvestri nu va mai reveni în România și, fiind considerat "trădător" ordonă măsuri represive, urmărind, într-o primă etapă, să-l determine să revină în țară.

La 23 februarie 1960, Direcția de Anchete Penale a M.A.I. sub semnătura anchetatorului penal de securitate, maiorul Simon Jeak26, emite pe numele lui Constantin Silvestri o Ordonanță de percheziție imobiliară27, acesta fiind învinuit de infracțiunea prevăzută de articolul 194, alineatul 5 din Codul Penal. Dar ce prevedea invocatul articol 194?28 "Fapta unui cetățean român care, având o însărcinare de stat sau de interes obștesc în străinătate, refuză să se întoarcă în țară, constituie infracțiunea de trădare de patrie și se pedepsește cu temniță grea de la 5 la 15 ani, degradare civică de la 4 la 8 ani, și confiscarea averii."29

Decizia conducerii Ministerului de Interne de a-l învinui pe Constantin Silvestri conform articolului menționat a ignorat complet faptul că Silvestri nu plecase în occident cu "o însărcinare de stat sau de interes obștesc", ci pentru a onora invitațiile de a dirija o serie de concerte, care i-au fost adresate personal.

La aceeași dată la care a fost emisă ordonața de percheziție, maiorul Simon Jeak, asistat de căpitanul Hurgoiu Ioan au și efectuat percheziția care a dus la "descoperirea și ridicarea" mai multor albume, hârtii cu însemnări, sute de fotografii printre care și o fotografie a lui George Enescu din 1943 cu o dedicație către Silvestri, cărți, scrisori, chiar și una adresată lui Silvestri de Petru Groza30, un geamantam, și multe alte obiecte. În finalul procesului verbal de percheziție semnat de cei doi ofițeri de securitate și de Viorica Silvestri31, soția dirijorului, se menționează: "Nu s-a făcut nici o obiecțiune că s-ar fi folosit vreun procedeu ilegal. Pecheziția a început la orele 19,30 și s-a terminat la 1,30, ziua de 24 februarie 1960."32

Pe data de 1 aprilie 1960, Chivu Stoica33, Președintele Consiliului de Miniștri semnează "Hotărârea pentru elaborarea Decretului privind retragerea distincțiilor conferite lui Silvestri Constantin." Iar pe 6 aprilie, „ca urmare a săvârșirii unor fapte grave", Prezidiul Marii Adunări Naționale, sub președinția lui Ion Gheorghe Maurer34, prin Decretul nr. 131 a retras distincțiile pe care Silvestri le primise pentru activitatea sa: Ordinul Muncii cl.I, Artist al poporului din R.P.R., Maestru emerit al artei din R.P.R..

Constantin Silvestri

Constantin Silvestri

Constantin Silvestri
Pe 27 aprilie 1960, în apartamentul lui Constantin Silvestri au fost sigilate și împachetate 1284 de discuri, 288 de benzi de magnetofon, 50 de colete cu partituri și cărți de muzică, 21 de colete cu cărți de beletristică, 20 de baghete pentru dirijat, clasoare și albume filatelice, toate, conform unui proces verbal, fiind depuse în depozitul Ministerului Învățământului și Culturii35.

La 20 august 1960, Raportul nr. 37136, aprobat de Ministrul Afacerilor Interne Alexandru Drăghici37, explică detaliat acțiunile întreprinse de Securitate:

"La data de 23.II.1960, în baza ordinului conducerii M.A.I. s-a efectuat o percheziție domiciliară la dirijorul Silvestri Constantin, în str. Paris 19. Cu ocazia percheziției au fost ridicate materiale ce interesau organele noastre iar lucrurile personale ale dirijorului, au fost sigilate în biroul acestuia, urmând să primim dispoziții în legătură cu ele. (....). Deoarece imobilul din str. Paris urma să fie ocupat de alți locatari, am procedat la predarea lucrărilor muzicale, benzilor, discurilor, cărților, etc. Ministerului Învățământului și Culturii, pe bază de proces verbal. Cu ocazia predării am făcut o nouă triere a tuturor obiectelor și o parte din acestea, care nu interesa Ministerul Învățământului și Culturii, au fost ridicate de organele noastre."

Este de remarcat faptul că deși Securitatea continua să facă inventarieri și să ridice de la domiciliul dirijorului și al soției sale diferite obiecte, autoritățile nu i-au intentat niciodată lui Constantin Silvestri un proces în care acesta să fie învinuit de „trădare de patrie". Un astfel de demers ar fi produs desigur un scandal internațional și ar fi arătat încă odată cât de limitate erau libertățile în România. Fără a se folosi de justiție, autoritățile lasă "cazul" în seama Securității, care este dispusă să confiște chiar și fără sentință, ba mai mult, face din acapararea averii lui Silvestri un scop în sine. Căci valoarea sutelor de cărți și discuri ridicate samavolnic din casa lui era neglijabilă comparativ cu valoarea colecției sale de tablouri și a celei filatelice, care însuma 14.424 de timbre.

Din Referatul "strict secret" datat 17 mai 196238 și semnat de colonelul Mihail Nedelcu39, aflăm următoarele: "Din analiza materialelor ridicate din apartamentul familiei Silvestri nu rezultă date care să intereseze organele M.A.I. sau alte organizații culturale din țara noastră. De asemenea, din punct de vedere comercial nu prezintă importanță decât unele obiecte cum ar fi: servieta, cronometrul, mașina de călcat electrică, clasoarele cu timbre, portofelul, etc. (...). Menționăm că toate celelalte bunuri pe care le-a posedat numitul Silvestri C-tin, la domiciliul său și care au o valoare incomparabil mai mare decât aceea pe care o au obiectele ce se găsesc în păstrarea organelor noastre, au rămas în custodia soției susnumitului. (....). În cazul când s-ar trece la valorificarea unor obiecte aparținând susnumitului, urmează ca acestea să fie valorificate ca obiecte fără stăpân, deoarece împotriva celui în cauză nu s-a pronunțat o sentință de confiscare a averii."

Colonelul Nedelcu sesizează ilegalitatea efectuării unei confiscări fără să existe o sentință care să hotărască acest lucru și sugerează găsirea unei alte soluții: aplicarea Decretul nr. 111 din 195140, care trecea în patrimonial statului bunurile care „nu aveau stăpân", erau „abandonate" sau nu mai fuseseră revendicate timp de peste un an de zile de către proprietari. De altfel, partea introductivă a Referatului „strict secret" din 22 august 196341, semnat tot de colonelul Mihail Nedelcu lămurește fără echivoc intenția autorităților:
"În baza ordinului rezolutiv al tov. Adjunct al Ministrului Afacerilor Interne - general locotenent Vasile Negrea42, dat pe referatul Serviciului "C" nr. 13/773754 din 17 mai 1962 (care se anexează) au fost confiscate mai multe bunuri ce aparțineau numitului Silvestri C-tin, dirijor care în cursul anului 1958 fiind trimis în turneu în occident a refuzat să se mai întoarcă în patrie. Pentru a nu se deconspira măsurile luate asupra susnumitului (avându-se în vedere faptul că nu a fost trimis în justiție ca trădător de patrie) obiectele respective au fost confiscate în baza Decretului nr.111/1951 fiind declarate fără stăpân (....). Instrucțiunile Ministerului de Finanțe nr. 1529 din 2.VI.1963 pentru aplicarea decretului precizează că "sunt considerate bunuri fără stăpân, bunurile de orice fel, părăsite timp de un an de zile de către titularii lor, necunoscuți sau absenți."

Odată inventariate, bunurile lui Silvestri, obiectele de artă și tablourile, devin o pradă mult râvnită de autorități.

O Notă-Raport din 23 ianuarie 196443 semnată de lt. col. Neagu Cosma44, descrie cu precizie evenimentele din viața personală a familiei Silvestri dar și strategia aplicată de Securitate pentru „rezolvarea cazului fugarului": „După comiterea actului de trădare de patrie, Silvestri Constantin nu a fost pus în urmărire penală socotindu-se că în cele din urmă va putea fi determinat să revină în țară. În acest sens s-a discutat cu soția sa Silvestri Viorica, care, pentru atingerea scopului propus, a întreprins două călătorii în Occident, însă rezultatul a fost negativ. În cursul anului 1962, Silvestri Constantin, a intentat acțiune de divorț împotriva soției sale la Tribunalul din Paris. Pentru a împiedica pronunțarea sentinței de divorț, cât și pentru a face o ultimă încercare de a-l determina pe fugar să se reîntoarcă în țară, Silvestri Viorica a obținut aprobarea de a pleca în Franța pe o perioadă de timp mai îndelungată. (....). Pentru întreținerea lui Silvestri Viorica în străinătate pe perioada cât va dura procesul, Silvestri Constantin a fost obligat să-i plătească o pensie lunară de 1000 de franci.

Constantin Silvestri

După plecarea lui Silvestri Viorica în străinătate, pentru a avea un control asupra bunurilor existente în locuința ei, de către noi a fost recrutat ca gazdă casă de întâlniri45 numitul Ionescu Marin46, ce ocupă o cameră în apartamentul acesteia. (....). În vara anului 1963 Silvestri Viorica s-a înbolnăvit fiind internată într-un spital din Elveția. Din datele obținute de noi, prin controlul corespondenței, a reieșit că ar avea leucemie. (...). După părerea unora din medicii cu care gazda noastră (Ionescu Marin - n.n.) s-a consultat - comunicându-le simptomele prin care se manifestă în prezent boala acesteia - rezultă că Silvestri Viorica s-ar afla într-o situație din care nu mai poate fi salvată și că într-un timp relativ scurt va deceda. (....). Pentru a evita pierderea obiectelor de valoare din averea soților Silvestri și pentru ca aceste bunuri să intre în patrimoniul statului, există posibilitatea ca imediat după decesul lui Silvestri Viorica să fie condamnat trădătorul de patrie Silvestri Constantin, aplicându-i-se și pedeapsa complementară de confiscare a averii."

Într-adevăr, Viorica Silvestri era grav bolnavă și încearca din străinătate să salveze tablourile și obiectele de artă care i-au bucurat existența de zi cu zi, ei și soțului ei. Scrisorile adresate rudelor, interceptate de Securitate, devoalează preocupările ei și grija de a lăsa, după ce va muri, toate lucrurile în ordine. Trimite în țară un testament olograf și își desemnează succesori. Totul este însă în zadar și nu poate opri planul bine pus la punct al autorităților. Averea lui Constantin Silvestri devine nu numai obiectul unei afaceri de stat, dar trezește și interesul unor înalți demnitari, cunoscuți colecționari și iubitori de artă.

În acest sens, în dosarul penal instrumentat pe numele lui Silvestri sunt două documente halucinante. În primul, datat 12 iunie 196747, emis de Consiliul Securității Statului - Direcția a-IV-a, se menționează: "La adresa dvs. Nr 13/RL/770496 din 2 iunie, vă facem cunoscut că de rezolvarea cauzei privind pe Silvestri Constantin se ocupă în continuare Ministrul Justiție și Președintele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, fără să se ia măsuri de urmărire penală împotriva fugarului."

Al doilea document, o Notă-Raport privind bunurile familiei Silvestri Constantin 48 strict scretă, datată 18.01.1968, emisă de Consiliul Securității Statului, Serviciul "C", menționează: "La data de 15 noiembrie 1966 locuința familiei Silvestri C. a fost vizitată, cu aprobarea conducerii M.A.I., de către Ministrul Justiției și Președintele Comitetului de Stat pentru cultură și Artă, care s-au interesat de unele obiecte de artă (picturi, covoare, etc.). Întrucât la 19.02.1967 Silvestri Viorica a decedat, unitatea noastră s-a adresat Direcției Anchete Penale a M.A.I. solicitând să ne comunice modul de rezolvare a bunurilor familiei Silvestri. Cu adresa nr. 522326 din 12 iunie 1967 (...), ni s-a comunicat că de rezolvarea cauzei privind pe Silvestri C. se ocupă în continuare Ministrul Justiției și Președintele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă."

Trebuie să precizăm că cei doi înalți demnitari care se ocupau de rezolvarea „cauzei privind pe Silvestri C." erau Adrian Dimitriu, magistrat militar care a prezidat complete ale Tribunalului Militar în procese răsunătoare (spre exemplu judecarea lotul Noica-Pilat), și care a fost ministru de justiție între 1965 și 1970. Iar președintele Consiliului de Stat pentru Cultură și Artă era Pompiliu Macovei49, care, este foarte posibil să-l fi întâlnit pe Silvestri la Paris, unde în 1958 era în misiune la Legația României.

Epopeea colecțiilor de tablouri, obiecte de artă, timbre, care au aparținut lui Constantin Silvestri se închieie în iunie 1968, după ce Direcția a-XIII-a a Consiliului Securității Statului, face o nouă Notă50 în care sunt trecute în revistă toate acțiunile de inventariere a bunurilor lui Silvestri începând cu anul 1960 și care se încheie cu următoarele concluzii: „Împotriva numitului Silvestri Constantin nu s-a pornit procesul penal pentru infracțiunea de trădare de patrie, p.p. de art. 194/5, astfel că ordonanța emisă de organele M.A.I. de aplicare a sechestrului asigurator este nelegală și în consecință lovită de nulitate absolută. (....). Ca urmare, înpotriva lui Silvestri Constantin nu se mai pot efectua acte de urmărire penală. Bunurile aparținând acestuia nu pot fi confiscate potrivit prevederilor Decretului 111/51 deoarece nu sunt bunuri fără stăpân ele fiind o perioadă de timp în administrarea fostei soții (...). După decesul soției sale, Silvestri Constantin, a autorizat, în baza unei procuri speciale, pe mama sa Cariadi Ana51 să-i administreze în viitor bunurile sale personale, operațiune ce în prezent nu s-a realizat datorită faptului că locuința este sigilată de către organele securității statului. Față de cele expuse propunem: Bunurile aparținând familiei Silvestri, care în prezent se găsesc, unele sigilate de către organele securității statului, iar altele în păstrarea Comitetului de stat pentru Cultură și Artă, să fie inventariate de Notariatul de Stat al sectorului nr.1 București, care la rândul său le va da în custodie cui va crede de cuviință până la dezbaterea masei succesorale."

Pentru a înțelge locul pe care îl aveau obiectele de artă în viața familiei Silvestri merită să ne oprim asupra mărturiei muzicianului Eugen Pricope52, nu doar student la clasa de dirijat al lui Constantin Silvestri, dar și un înflăcărat admirator al muzicianului și o prezență frecventă în casa lui: „În decurs de mulți ani adunase o colecție de zeci de obiecte de artă plastică, în care domina, covârșitor, frumusețea picturii românești, după cum în filatelie marca românească.

Constantin Silvestri

Am beneficiat de favoarea soartei și a maestrului admirând, de multe ori, în apartamentul său (de patru camere) de pe Calea Victoriei nr. 128A, aceste frumuseți53. (...). „Biblioteca muzicianului nu se impunea prin vastitate, cât prin cuprinderi de cunoștințe esențiale în cele mai practice formule.

Constantin Silvestri

Mai întâi dicționare și enciclopedii, care, dacă în apartamentul din Calea Victoriei trebuiau înghesuite în vitrine de "dulapuri combinate", în locuința mult mai încăpătoare de pe strada Paris, puteau fi etalate mai aerisit, ca și tablourile, sculpturile, covoarele și celelalte, stând întotdeauna la îndemână54. (...).

Constantin Silvestri

„Aceasta era nu, pur și simplu, <<averea maestrului>>, ci mijlocirea materială a vastelor orizonturi spirituale dobândite de muzicianul complex, de tip preponderent modern - Silvestri."55

Revenind la documentul citat, este frapantă descrierea șirului ilegalităților pe care Securitatea le săvârșise în cazul Silvestri, dar și aparenta schimbare de atitudine pe care o are prin recunoașterea acestora, urmare a reorganizării conducerii Securității și a Ministerului de Interne56. Nou înființatul Consiliu al Securității Statului prin Direcția a-XIII-a critică ceea ce fosta conducerea a Serviciului "C" și a Direcției a-IV-a făcuseră în decursul anilor fără nici un temei legal. Cu atât mai mult cu cât unii dintre șefii de atunci, cum ar fi generalul locotenent Mihail Nedelcu fuseseră trecuți în rezervă.

Mai este un lucru frapant în Nota de mai sus: menționarea pentru prima dată a numărului de tablouri din colecția lui Constantin Silvestri. Documentul vorbește de 43 de tablouri. Procesul verbal de sechestru asigurator enumeră și descrie succint 45.

Tablourile reprezentau marea miză: pentru Silvestri ele formaseră universul care îl înconjura, alături de pianul său Bluthner, metronomul57, sutele de discuri și partituri pe care le strâsese peste ani și le păstra într-o ordine perfectă.
Pentru autorități miza era confiscarea lor, ca de altfel a întregii sale averii. Și nepricepuții din rândul cadrelor Securității și "vizitatorii" colecționari de artă de la vârful conducerii Comitetului pentru Cultură și Artă și a Ministerului Justiției și-au dat seama ce minuni fuseseră strânse în încăperile apartamentului lui Silvestri. Și în ce sume de bani puteau fi transformate.

La 22 iunie 1968, Direcția a-XIII-a58 din cadrul Consiliului Securității Statului aprobă propunerea prin care bunurile familiei Silvestri să fie inventariate de Notariatul de Stat al sectorului 1 "care la rândul său le va da în custodie cui va crede de cuvință până la dezbaterea masei succesorale
Vă rugam să ne comunicați cum ați executat ordinul de mai sus."

Am putea înțelege din document că notariatul avea libertatea să facă toate demersurile legale pentru a rezolva dezbaterea succesorală, care nu era deloc simplă.
Aflăm din textul Procurii speciales trimisă din Anglia de Constantin Silvestri că Ana Cariadi este autorizată „cu cele mai nelimitate drepturi să ridice toate bunurile mobile din orice s-ar compune ele aflate în apartamentul" în care locuise la București. Dar mai aflăm care sunt problemele succesiunii, ci și care sunt obiecțiile pe care le ridica Constantin Silvestri:

"Luând act de existența unui testament, printr-o copie primită la Bournemouth (....) constat următoarele:
a) Executorul testamentar este avocatul Manole Ganea, domiciliat în București str. Donici nr.10 (el fiind unchiul defunctei) și care deține testamentul olograf.
b) Data testamentului este 16 martie, fără mențiunea anului. Ori, cum decesul s-a produs la 19 februerie 1967, presupun ca anul este 1966.
În afară de aceasta, testamentul nu este autentificat și nici martorii nu sunt contrasemnați.
c) Oricum, dacă testamentul este veridic și valabil, el cuprinde două erori grave și anume: bunurile ei personale sunt amestecate cu bunurile mele personale, dispunând în consecință (o a doua eroare) de volumul total - ca de o proprietate exclusivă a ei - ca subiect integral de succesiune.
Voi clarifica:
Bunurile personale ale Vioricăi Andreescu Silvestri sunt: apartamentul din Calea Victoriei nr.128A, un dormitor, obiecte de menaj (de exemplu un frigider), rufărie, obiecte personale și bijuteriile pe care i le-am făcut cadou (valoarea de circa 3000 lire sterline), dar despre care nu e mențiune în testament.
Doar acestea pot face obiectul testamentului.
Această succesiune o refuz.
De aici în colo (partea a doua a succesiunii) - totul este eronat și decedata nu poate dispune de obiecte ce i-au fost lăsate în păstrare și folosință, și care îmi aparțin exclusiv mie. Cum după un an Viorica Silvestri s-a stabilit la Paris, fiind susținută de o pensie alimentară plătită de mine până la decesul ei, virtual folosința acestor obiecte din București a dispărut.
e) Aceste obiecte ce le voi cita mai jos nu pot reintra decât în posesia mea, ele neputând face obiectul vreunei succesiuni. O colecție de picturi (aproximativ 90)59 semnate de Andreescu, Grigorescu, Luchian, Tonitza, Pallady, Iser, Monticelli, Wallace, etc., o colecție covoare: Teheran (3), Tebriz, Shiraz, Buchara, în total vreo 12; pian, televizor, magnetofoane, patefoane, cărți de artă (Propillele, Larousse și multe alte colecții), discuri, benzi magnetofon, manuscrise, o colecție de mărci românești (mai multe volume), sculpturi, porțelanuri, obiecte de artă, note muzicale, partituri, o sufragerie, birou cu câteva biblioteci (stil venețian).
Toată această listă (punctul e) mama mea Ana Cariadi fiind mandatara mea, va avea nelimitate drepturi să primească și să administreze în viitor bunurile ce sunt citate, aceste bunuri fiind proprietatea mea personală, iar restul (punctul d) care e de fapt singurul subiect succesoral, îl refuz.
C. Silvestri"

Notariatul va inventaria bunurile redactând un document fără dată, fără menționarea numelor celor care au fost prezenți și au semnat inventarul, fără să fie menționat numele persoanei care a primit custodia lucrurilor, în afara Muzeului de artă al R.S.R. care a preluat tablourile și obiectele de artă. Ana Cariadi nu este menționată și nu a semnat nici ea documentul intitulat Tabel privind bunurile invenatriate la domiciliul numitului SILVESTRI CONSTANTIN60.
De altfel acest tabel folosește textul procesul verbal de instituire a sechestrului asigurator din 13 februarie 1964, dovada cea mai elocventă fiind încheierea lui: „Alte bunuri nu s-au mai găsit, iar cele prevăzute în prezentul proces verbal se găsesc în lucuința inculpatului, care a fost sigilată de organele M.A.I."61
Apare însă în dreptul fiecărui tablou sau obiect de orice fel prețul la care a fost evaluat și la care ar putea fi vândut. Astfel cele 45 de tablori au fost evaluate la o sumă totală de 550.200 lei62.
Tabelul are și câteva adnotări olografe. Pe prima pagină sunt scrise următoarele: "Prin Dir. IV; Dir. Muzeelor, tov. Pojar"; iar la finalul lui: "Bunurile din prezentul inventar, în afară de cele predate Muzeului R.S.R. au fost primite și rămân în custodia mea." Nu există o semnătură care să ne indice numele persoanei care a luat lucrurile în custodie.
Este menționată și existența unui "asistent" care are și el o semnătură indescifrabilă. Tot la sfârșitul tabelului se face precizarea: "Conține 20 file contrasemnate de mine", de asemenea, urmată de o semnătură indescifrabilă, care pare a fi cea a anonimului "asistent". Singura mențiune clară este semnătura pe fiecare pagină a tabelului a Ilenei Vasilescu, moștenitoarea Vioricăi Silvestri.

Procesul verbal din 23 iulie 196863, primul dintr-o serie de 8, aduce mai multe date lămuritoare, precizănd numele notarului care a hotărât custodia tablourilor și a obiectelor de artă, faptul că aceasta a fost încredințată Muzeului de Artă R.S.R., numele reprezentanților muzeului care au preluat obiectele, numele moștenitoarei Vioricăi Silvetri, și prezența Anei Cariadi, mama și înputernicita lui Constantin Silvestri, însoțită de un avocat:

"Proces verbal
Anul 1968, luna iulie, ziua 23, ora 9"

Subsemnații, Necea Gheorghe, notar șef și Rembas Magdalena, secretar șef la Notariatul de Stat al sectorului 1, însoțiți de Zigma Alexandru, muzeograf specialist la Muzeul de Artă R.S.R., Schobel Doina, muzeograf principal, și tov. Sârbu Emilia, conservator principal la Muzeul de Artă R.S.R., ne-am deplasat în București, Calea Victoriei nr. 128A, sector 1, pentru inventarierea bunurilor defunctei Andreescu Lucia-Viorica, fostă Silvestri, și pentru evaluarea lor. În prezența celor de mai sus și a tov. Stanciu Vasile64, din partea organelor administrației de stat, care deține cheia locuinței, a tov. Executor testamentar av. Manole Ganea, și a moștenitoarei Vasilescu Ileana, am procedat la desigilarea și deschiderea locuinței, sigiliul aplicat anterior fiind intact.
După deschiderea locuinței, procedând la inventarierea bunurilor defunctei am găsit următoarele; cu precizarea că înainte de a incepe inventarierea s-au prezentat și Cariadi Ana, asistată de avocatul Corciovescu George, din partea lui Silvestri Constantin, și mandatară, și soții Notti Victoria și Notti Constantin, și Scherer Iolanda."
Urmează lista tablourilor, obiectelor de artă și a covoarelor inventariate.
Comparând lista tablourilor din tabelul inventarului, identică celei din procesul verbal datat 13 februarie 1964, care conține succinte descriei și indicarea dimensiunilor fiecărui tablou, cu cea menționată în prezentul proces verbal, constatăm câteva lipsuri. Este vorba de Potret de femeie cu bluza roșie, mărimea 47x56 cm., semnat în dreapta sus Tonitza65, evaluat la 6000 lei, Portret de olandez66 , mărimea 45,5x60 cm., de Ion Andeescu (numele pictorului fiind scris pe o placheta metalică fixată pe ramă), evaluat la 30.000 lei, Colivie cu pasăre67, mărimea 75x51cm., semnat în dreapta jos "Voinescu 1939", evaluat la 10.000 lei.
De asemenea, sunt îndoielnice datele privind tabloul intitulat Sorcova68, mărimea 49x60cm, semnat în stânga sus "Tonitza", menționat în procesul verbal din 1968 în felul următor: "Tablou Tonitza, natură moartă, ulei pe carton, 600x500, (sorcova)......semnat în stânga sus, în stânga jos, culoare căzută, ramă."69
Nu cunoaștem ce s-a întâmplat cu aceste tablouri care au stat în camere sigilate, într-un apartament în care locuia și "custodele sigiliului Ionescu Marin"

Conform procesului verbal, 73 de obiecte de mare valoare au fost date în custodia Muzeului de Artă al R.S.R., fiind preluate de conservatorul principal al muzeului, deși executorul testamentar s-a opus acestui lucru: „Tov. Executor testamentar Manole Ganea s-a opus la predarea acestor bunuri în custodia Muzeului de Artă, susținând că bunurile ar trebui să rămână în locuința defunctei până la soluționarea litigiului dintre moștenitoarea defunctei pe de o parte și soțul defunctei pe de altă parte. Și tov Vasilescu Ileana susține ca bunurile inventariate să fie conservate în locuința defunctei dar nu în încăperile în care au fost găsite ci într-o debara ce aparține apartamentului. Ceilalți moștenitori au fost de acord cu predarea obiectelor în custodia Muzeului de Artă și în consecință bunurile au fost predate (....)."70
Nu aflăm dacă Ana Cariadi nu a avut și ea obiecții sau dacă a fost de acord ca tablourile fiului ei să fie date în custodia Muzeului de Artă.
În 26 iulie 1968 toți cei implicați în procesul inventarieii bunurilor "defunctei Andreescu Viorica-Lucia și ale fostului său soț Silvestri Constantin" au mers la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă. Au mai fost prezenți Traian Nanu, secretarul muzical al Filarmonicii George Enescu și Dinu Stelian, din partea Comitetului de Stat pentru cultură și Artă. Au rămas în custodia Comitetului de Stat pentru cultură și Artă sute de partituri, multe dintre ele lucrări ale lui Constantin Silvestri. Ana Cariadi și avocatul care o însoțea, Ileana Vasilescu, executorul testamentar, dar și notarul șef Necea Gheorghe "au plecat și deci nu au semnat acest proces verbal."71

Șirul proceselor verbale care menționează cum au fost date toate bunurile lui Constantin Silvestri, nu se oprește până nu este consemnată înstrăinarea ultimului obiect găsit în casa lui și a soției sale.

Dar cel mai dramatic document care încheie ilegalitățile făcute de autorități, este o declarație semnată de Ana Cariadi, datată 5 august 1968, în care sunt menționate lucrurile care „aparțin lui Silvestri Constantin" și care i-au fost încredințate72. Asupra proprietarului acestor obiecte Securitatea, pentru prima dată, nu mai are dubii, după ce, profitând de neînțelegerile produse de testamentul73 Vioricăi Silvestri s-a prefăcut că nu poate identifica obiectele care îi aparțineau doar lui Constantin Silvestri.

La semnarea acestei declarații care atestă predarea unor documente și fotografii, în afara unei persoane care semnează ca asistent, nu a fost prezent nici măcar notarul care s-a ocupat de inventarierea averii considerabilă pe care a avut-o Silvestri:

Declarație74

Subsemnata CARIADI ANA cu domiciliul în București, str. Simonide nr. 20, sector IV, am primit de la organele de stat următoarele obiecte care aparțin fiului meu SILVESTRI CONSTANTIN:
- două albume cu diferite fotografii
- un certificat de școală clasa a-III-a
- două certificate de școală în limbă străină
- două certificate eliberate de Conservatorul din Târgu Mureș
- una diplomă eliberată la 10.XII.1957 la Paris
- două carnete de sindicat nr. 4233 și 233138
- nouă legitimații diferite cu nr. 156, 5115, 159, 737, 2937, 531, 3102, 189 și 9

Constantin Silvestri

- o diplomă bacalaureat nr. 476/930
- un extras din registrul stării civile pentru căsătoriți pe anul 1942 nr. 16764
- un act de deces nr. 2289/933
- trei diplome diferite vechi
- un act de naștere tip vechi nr. 4071/1913
- cinci contracte de închiriere și un act de vânzare
- diferite fotografii
- un atestat școlar pe anul 1923
- un certificat de revaccinare pe anul 1918
Drept pentru care am dat prezenta declarație și o semnez.

Am primit
Cariadi Ana
5 VIII 1968

Asistent
indescifrabil

Cele două volume ale Fondului penal nr. 49467 lasă povestea confiscării bunurilor lui Constantin Silvestri în acest punct. Nu aflăm din paginile lui dacă problemele succesorale au fost rezolvate sau dacă instituțiile desemnate să țină în custodie tot ceea ce a aparținut familiei Silvestri au devenit prorietare în condiții juridice neclare.

Un ultim document din Dosarul S.I.E. nr. 11131 încheie acest capitol astfel:

Curier 2.04.196975

Scrisoarea nr.20/E din 18 martie 196976
privind pe SILVESTRI CONSTANTIN
Vă informăm că la data de 20 februarie 196977 a încetat din viață CONSTANTIN SILVESTRI, care în ultimii ani a dirijat Orchestra Simfonică din Bournemouth78.
În țară CONSTANTIN SILVESTRI are pe mama sa Anie Cariadi, domiciliată în str. Simonide nr. 20, iar în Anglia pe soție, Regina fostă Meisner născută SAMUEL TACIBES.
Raportăm că la 18 martie a.c. Regina a fost în audiență la Ambasadă fiind primită de TITUS pentru legalizarea unor acte în legătură cu dezbaterea în țară a succesiunii79 rămasă de pe urma primei soții a lui CONSTANTIN SILVESTRI.
Înaintăm în anexă unele tăieturi din presă referitoare la decesul lui CONSTANTIN SILVESTRI.

Titus


* Acest text a fost publicat în Musicology Today - Jurnal of the National University of Music Bucharest, nr.15, National University of Music Publishing House, Bucharest, 2011, cu titlul Coveting Silvestri's Wealth. Vezi și Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Constantin Silvestri – biografie necunoscută, Ed. Ars Docendi a Universității din București, București 2013.


începutul paginii


Note de subsol

1 Constantin Silvestri, fiul lui Alois și al Anei Silvestri (născută Havricek) s-a născut la București la 18/31 mai 1913. A început să studieze pianul la 5 ani și a urmat câțiva ani mai târziu cursurile Conservatorului din Tîrgu Mureș. În 1930 s-a înscris la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București, unde i-a avut profesori pe Florica Musicescu (pian), Dimitrie Cuclin (compoziție), Mihail Jora (contrapunct), Constantin Brăiloiu (folclor).
2 Mai exact, Silvestri a plecat în luna decembrie 1958.
3 22 septembrie 1958.
4 Premiul a fost acordat pentru interpretarea Simfoniei nr. 9 Din Lumea nouă, în mi minor op. 95, de Antonin Dvorak.
5 Academia Charles Cros a fost fondată în 1947 de Roger Vincent împreună cu Armand Panigel, José Bruyr, Antoine Golea, Franck Ténot, Pierre Brive. Numele ei a fost dat în onoarea lui Charles Cros (1842-1888), un pionier al înregistrărilor audio, dar și poet, prieten cu Rimbaud și Verlaine.
6 Dirijase unul dintre concertele prilejuite de aniversarea a 25 de ani de la înființarea Orchestrei O.R.T.F.. Obținuse pentru a doua oară Marele Premiu al Discului pentru interpretarea Dixtuorului pentru instrumente de suflat op. 14 și a Simfoniei de cameră pentru 12 instrumente soliste op.33 de George Enescu. De a semenea, făcuse lungi turne în Australia și Mexic. În: Theodor Bălan, Prietenii mei muzicieni, Ed. Muzicală, București, 1976, p. 173.
7 Ion Rațiu (1917 -2000) a fost un politician proeminent al Partidului Național Țărănesc (devenit după 1989 P.N.Ț.C.D.). În 1940, Ion Rațiu a fost numit consilier la Legația României de la Londra. Între 1940 și 1990 a locuit în Marea Britanie, unde a înființat în 1979, împreună cu soția sa Elisabeth Pilkington, Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi. În ianuarie 1990 a revenit în România și a contribuit, alături de Corneliu Coposu, la refacerea P.N.Ț., devenind vicepreședintele partidului. A candidat la funcția de președinte al României la alegerile din mai 1990.
8 Dosar S.I.E. nr.11131, p. 41, Arhiva C.N.S.A.S..
9 Născut la Bucureşti la 3 iunie 1925, considerat copil minune, pe când avea doar 7 ani, Mândru Katz a fost descoperit de George Enescu, care l-a recomandat renumitei profesoare de pian Florica Musicescu. Mândru Katz a absolvit Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din Bucureşti în 1947. A debutat pe scena Filarmonicii din București al cărei solist a devenit câțiva ani mai târziu. A câştigat premii la concursuri internaţionale şi a concertat în toate ţările din estul Europei, repurtând succese notabile. În 1959 a părăsit definitiv România rămânând la Londra și emigrând apoi în Israel. Mîndru Katz a făcut turnee în toată lumea, evoluând ca solist alături de dirijori renumiți precum Sir John Barbirolli, Sergiu Celibidache, Antal Dorati, Lorin Maazel, ș.a.. S-a stins din viaţă la 52 de ani, când, in timpul unui recital, interpreta Sonata op. 31 nr. 2 "Furtuna" de L. van Beethoven.
10 Nicolae Doicaru (?-1991) a fost general de securitate și a îndeplinit funcțiile de Șef al Direcției I (1959-1963), Șef al Direcției de Informații Externe a Securității Statului în perioada 1963 -1978, după ce, începând cu anul 1948 a îndeplinit funcția de șef al Direcției Regionale de Securitate Constanța. În această calitate, s-a făcut remarcat printr-un regim deosebit de dur impus deținuților politici de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, dar mai ales prin faptul că a acuzat de sabotaj mai mulți nevinovați, trimiși apoi în fața plutonului de execuție. De asemenea, a organizat urmărirea, arestarea și uciderea partizanilor din Dobrogea (1949) și apoi a coordonat alături de Nicolae Ceaușescu reprimarea țăranilor care s-au împotrivit colectivizării.
11 Gheorghe Pintilie (1902-1985), pe numele său adevărat Timofei Bodnarenko (și cunoscut cu diminutivul-poreclă Pantiușa) s-a născut la Tiraspol. A condus Direcția Generală a Securității Poporului între 1948-1963. A contribuit major la sinistre acțiuni ale Securității cum au fost : uciderea lui Ștefan Foriș, "experimentul" din închisoarea Pitești, ș.a..
12 George Macovescu (1913-2002) a fost scriitor și ministru de externe. În 1936 se înscrie în Partidul Comunist Român, care era în ilegalitate, iar în 1939 absolvă Facultatea de Drept din București. Între 1947-1949 a fost unul dintre funcționarii Legației României de la Londra, după care, până în 1952 a fost director în Ministerul Afacerilor Externe, când este exclus din corpul diplomatic. Lucrează ca redactor-șef adjunct la Gazeta literară și predă la Facultatea de Litere a Universității din București. În 1959 revine în diplomație, fiind trimis ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în SUA. Între 1972-1978 a fost ministru de externe.
13 Sublinierea în bold este făcută de autoarea lucării. "Miron" pare să fie un nume de cod.
14 Dos. S.I.E. nr. 11131, pp. 67-68, Arhiva C.N.SA.S..
15 Silviu Brucan (1916-2006) a fost primul redactor-șef de după război al oficiosului comunist Scânteia prin care a militat pentru măsuri represive și aplicarea unor pedepse maxime liderilor partidelor istorice. În timpul dictaturii lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ambasadorul României la Washington (1955-1959) și apoi la ONU (1959-1962). Ulterior a fost șeful televiziunii și radioului. Fiind treptat marginalizat după venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, Brucan a fost, în martie 1989, printre semnatarii “scrisorii celor șase" foști lideri comuniști, care aducea unele criticii conducerii de partid. După căderea regimului comunist, Brucan a activat în grupul celor care au preluat puterea și fost unul dintre cei care au organizat judecarea sumară și executarea soților Ceaușescu. Cu toate acestea, Brucan nu a militat niciodată pentru reforme democratice reale.
16 Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901-1965) a fost liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa în 1965. Pentrun activitatea sa în cadrul Partidului Comunist Român a fost închis de mai multe ori în perioada 1933-1944. Stalin a acceptat alegerea sa în 1945 ca Secretar General al P.C.R., deși era unul dintre puținii fruntași comuniști din Europa Răsăriteană care nu trăise și nu fusese îndoctrinat la Moscova. În 1952 Dej i-a eliminat din conducerea partidului pe principalii săi rivali, inclusiv pe unii mai apropiați de politica Moscovei. Gheorghiu-Dej a menținut un regim profund represiv chiar și după moartea lui Stalin (1953), dar a promovat o politică economică, comercială și externă ușor diferită de a Moscovei. S-a apropiat de China și, după amnistierea deținuților politici din 1964, a început să normalizeze relațiile cu țările occidentale.
17 Mircea Bălănescu, comunist ilegalist, a fost redactor-sef adjunct al ziarului Scanteia și apoi a avut o lungă carieră de ambasador al României în mai multe mari capitale europene.
18 Capitala Republicii Democrate Germane.
19 Dos. S.I.E. nr. 11131, p. 65, Arhiva C.N.S.A.S..
20 Aurel Decei, eminent orientalist român, care în 1944 a fost numit atașat de presă la Legația României de la Ancara. Rechemat în 1947, odată cu epurările făcute la Ministerul de Externe de noul ministru, Ana Pauker, refuză săs e întoarcă. Susține o importantă muncă științifică internațională, activând în același timp și în cadrul Comitetului Național Român în exil. În decembrie 1957, conform unei circulare emise de Alexandru Drăghici, este atras într-o cursă în Berlinul răsăritean, de unde va fi răpit și transportat în țară de agenți ai Securității. a fost închis timp de 7 ani și a revenit tardiv la munca sa de cercetare.
21 Dosar S.I.E. nr.11131, p. 42.
22 Idem, p.65. Conform documentului nota a fost trimisă în țară următorilor lideri din ierarhia de partid și de stat: Alexandru Drăghici, Gheorghe Gheorghiu-Dej, chivu Stoica, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraș, Petre Borilă, Nicolae Ceaușescu, Alexandru Moghioroș, Constantin Pârvulescu, Leonte Răutu, Leontin Sălăjan, Avram Bunaciu.
23 Zenaida Palli (1919-1997), mezzo-soprană, solistă renumită a Operei Române din București. A interpretat rolul Sfinxului la premiera românească din 1958 a operei Oedip de George Enescu.
24 Dos. S.I.E. nr. 11131, p. 13, Arhiva C.N.SA.S..
25 Constantin Nicuță a fost numit "trimis extraordinar și ministru plenipotențial al R.P.R. în Austria" prin Decrretul Consiliului de stat nr.206 din 1958.
26 Apare în alte documente și cu numele Simon Jak.
27 Fond Penal nr. 49467, vol 1, p. 104, Arhiva C.N.S.A.S..
28 Articolul 194 făcea parte din capitolul I, Secțiunea a-II-a, intitulată "Spionajul".
29 Codul Penal, Ed. Științifică, București, 1960, p.112.
30 Petru Groza (1884-1958) a fost prim-ministru în primele guverne comuniste ale României, între 1945 și1952. A fost Președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române între 1952-1958, funcție asimilată celei de șef al statului. A jucat un rol esențial în instaurarea brutală a regimului comunist și în abdicarea Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947.
31 Viorica Lucia Silvestri (născută Andreescu), fiica unui prosper avocat, s-a născut la Iași la 24aprilie 1918. S-a căsătorit cu Constantin Silvestri în anul 1942. A decedat la 19 februarie 1967 în Elveția.
32 Fond Penal nr. 49467, vol 1, p. 105, Arhiva C.N.SA.S..
33 Chivu Stoica (1908-1975) a fost prim ministru al României în perioada 1955-1961, Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România în perioada 1965-1967, când a fost înlocuit în această funcție de Nicolae Ceaușescu.
34 Ion Gheorghe Maurer (1902-2000) a fost prim ministru al României în perioada 1961-1974 și Președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române în perioada 1958-1961. În 1965 a sprijinit venirea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea P.C.R.
35 Fond Penal nr. 49467, vol 1, pp. 108-112, Arhiva C.N.SA.S..
36 Idem, p. 115.
37 Alexandru Drăghici (1913-1993), între 1952-1965 a îndeplinit alternativ funcțiile de Ministru de Interne și Ministru al Securității Statului. Din simplu soldat în 1950, ajunge să fie în numai 5 ani general-colonel. Drăghici a fost de asemenea, membru supleant și apoi memebru plin al Biroului Politic al P.C.R.. Ascensiunea sa s-a datorat lui Gheorghe Gheorghiu-Dej de care s-a apropiat în timpul războiului, pe acând se aflau amândoi în detenție. Gheorghiu-Dej s-a folosit de el pentru a-și elimina rivalii din conducerea partidului și i-a încredințat cele mai represive campanii împotriva adversarilor reali sau închipuiți ai comunizării României. După moartea lui Stalin, ambii s-au împotrivit destalinizării. Acest lucru a fost folosit ca pretext de Nicolae Ceaușescu, ca după ce a preluat conducerea partidului, să-l marginalizeze pe vechiul său rival.
38 Fond Penal nr. 49467, vol 1, p. 119, Arhiva C.N.S.A.S.. Referatul are următorul aviz al Ministrului adjunct de interne Vasile Negrea: "Nu se aprobă propunerea. Să fie valorificate."
39 Mihail Nedelcu (1906-1982) a fost director al Direcțiilor Regionale de Securitate Argeș (1949-1951) și Cluj (1952-1957) și Șeful Serviciului C al Regiunii Cluj (1957-1967). În 1967 a fost trecut în rezervă cu gradul de general-locotenent.
40 Decretul fusese conceput pentru a putea fi confiscate bunurile celor care se opuneau regimului și care se ascundeau pentru a nu fi arestați, fiind astfel în situația de a fi "abandonat" ceea ce aveau în proprietate.
41 Fond Penal nr. 49467, vol.1, p.120, Arhiva C.N.S.A.S..
42 Vasile Negrea (1911-1994) a fost Secretar General al M.A.I. (1957-1961), Adjunct al Ministrului Afacerilor Interne (1961-1968) și apoi, din 1969, Prim adjunct al Ministrului. A fost trecut în rezerva în 1969 cu gradul de general-locotenent.
43 Fond Penal nr. 49467, vol. 1, p. 127, Arhiva C.N.S.A.S..
44 Neagu Cosma (1925-2007) a fost între 1963-1967 Șef al Direcției a-II-a a Securității Statului și apoi Comandantul Școlii de Ofițeri Activi a M.A.I.. 45 Casă de întâlniri - Locuinţă, birou sau spaţiu pus temporar la dispoziţia organelor Securităţii în urma unui acord scris cu proprietarul, chiriaşul sau utilizatorul curent, pentru întâlniri conspirative ale ofiţerilor cu informatorii sau rezidenţii din reţea. Persoanele care acceptau o astfel de convenţie cu Securitatea deveneau gazde case de întâlniri.
46 Dintr-un "extras din scrisoarea expediată la 26.03.1965 de Viorica Silvestri din Paris către Scherer Jeni din str. Dr. Râureanu" aflăm că numele real a lui "Ionescu Marin" este Toroapă: "Dacă și tu socotești că este cazul, atunci doar covorul din holle poți să-l închizi. Asta fiindcă socotesc, că după 3 ani, Toroapă, care s-a însurat, poate să-și cumpere și el un covor să-l pună în holle." În: Fond Penal nr. 49477, vol. 1, p.140, Arhiva C.N.S.A.S..
47 Idem, vol. 1, p. 160, Arhiva C.N.S.A.S..
48 Idem, p. 161.
49 Pompiliu Macovei (1911-2008) a fost cadru didactic, arhitect-șef al Bucureștiului, ministru al Culturii, ministru adjunct al Afacerilor Externe și ambasador al României la U.N.E.S.C.O.. Din anul 2002, casa din str. 11Iunie nr. 36-38, în care a locuit de la începutul anilor ’50 Pompiliu Macovei, găzduiește "Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei".
50 Fond Penal nr. 49467, vol. 1, p. 180, Arhiva C.N.S.A.S..
51 Mama lui Constantin Silvestri purta numele celui de al doilea soț al său, Thomas Cariadi. S-a născută în 1891 la București și provenea dintr-o familie de origine cehă (Havricek), venită în Transilvania în 1848.
52 Eugen Pricope - Silvestri - între străluciri și cântece de pustiu, Editura Muzicală, București, 1974.
53 Idem pp. 109-110
54 Idem, p. 113
55 Idem, p. 114
56 După venirea sa la putere în 1965, Nicolae Ceaușescu a dorit să înlăture de la conducerea Securității pe Alexandru Drăghici, vechi rival al său, omul care a transpus în fapte ordinele lui Gheorghe Ghiorghiu-Dej, prin care Securitatea a reprimat cu brutalitate orice fel de opoziție la regimul comunist. După ce la Plenara din 26-27 iunie 1967, prin cuvântul lui Vasile Patilineț au fost expuse o serie de problemele din activitatea Securității, pentru a prelua controlul asupra acesteia, Nicolae Ceaușescu a decis inființarea, la 21 iulie 1967, în cadrul M.A.I. a Consiliului Securității Statului. După prezentarea raportului privind cazul Lucrețiu Pătrășcanu, la Plenara C.C. al P.C.R. din 22-25 aprilie 1968, datorită dovedirii implicării în condamnarea și executarea lui Pătrășcanu, Al. Drăghici a fost demis din funcția de vicepreședinte al Consiliului de Ministri și exclus din C.C. al P.C.R.. La 14 noiembrie 1968 a fost degradat și trecut în rezervă cu gradul de soldat. În fruntea C.S.S. Ceaușescu a numit un apropiat, Grigore Răduică, prin care putea să controleze activitatea consiliului. Deși activitatea Consiliului Securității Statului avea să fie coordonată de C.C. al P.C.R., "organele de Securitate nu au suferit nici o modificare", rămânând o instituție represivă, care va folosi aceleași metode imorale pentru atigerea scopurilor activității. (C.N.S.A.S., Securitatea - structuri-cadre, obiective și metode, vol. 2, coord. Florica Dobre, autori Elis Neagoe-Pleșa, Liviu Pleșa, Ed. Enciclopedică, București, 2002, pp. V - XXVII).
57 "Din fragedă copilărie nu i-a lipsit. Părinții i l-au făcut cadou de un Crăciun, la sfatul primei profesoare de pian, Margulier." În: Eugen Pricope, op. cit, p. 110.
58 Fond Penal nr. 49467, p. 168.
59 Apare o discrepanță considerabilă între cifra menționat de Silvestri și cele consemnate în procesele verbale de inventariere și sechestrare.
60 Fond Penal nr. 49467, pp. 185-204.
61 Sublinierea în bold aparține autoarei.
62 Pentru a estima ce însemna această sumă, ea poate fi raportată la salariile pe care le avea Silvestri în 1958: dirijor al Teatrului de Operă și Balet din București - salariu brut 2640 lei; dirijor al Orchestrei Radiodifuziunii 2400 lei; profesor Conservatorul Ciprian Porumbescu 1200 lei (60% funcție cumulată). Consiliul de Stat - Decrete, Inv. 3042, Arhivele Naționale ale Românieie.
63 Fond Penal nr. 49467, pp. 228-238.
64 Stanciu Vasile, era ofițer de Securitate, și a fost unul dintre ofițerii Serviciului "C" al Securității, care a participat la "instituirea sechestrului asigurator" în februarie 1964.
65 Poziția nr. 10 în procesul verbal din 13 februarie 1964.
66 Poziția nr. 13 în procesul verbal din 13 februarie 1964.
67 Poziția nr. 50 în procesul verbal din 13 februarie 1964. Acest tablou este menționat în cartea lui Eugen Pricope în felul următor: "Canarul este un tablou miniatural și pur din natură (...)." În: Eugen Pricope, op. cit., p. 112.
68 Poziția nr. 9 în procesul verbal din 13 februarie 1964.
69 Fond Penal nr. 49467, p. 229. Sublinierea în bold aparține autoarei.
70 Idem, p. 238.
71 Idem, p. 241.
72 Într-o scrisoare din 29 iulie 1969, Ana Cariadi îi scrie fiului ei: "drag copil , nu știu nici până acum care a fost adevărata cauză, ce a fost în sufletul tău, ce durere trebuie să fi fost să părăsești atâtea bunuri acumulate în creația ta, plus cea materială...Re rog răspunde celor în drept ....Cred că îți sunt binevoitori." În Eugen Pricope, op. cit., p. 160.
73 "Se încheie o stagiune iar spre sfârșitul lunii iulie (1968) se spera într-o vacanță de o lună în Elveția. <<Vacanță>> acum deranjată de complicațiile diavolești ale ale unor dispute materiale care nu mai conteneau de la decesul celei ce a fost Viorica Silvestri." În: Eugen Pricope, op. cit., p. 160.
74 Fond Penal nr. 49467 vol.2, p. 32. Pe coperta volumului este scris "Nu se dă la consultat."
75 Dos. S.I.E. nr. 11131, p. 54.
76 Scrisoarea are următoare adnotare: „Predați întregul material la arhivă”.
77 Data moții lui Silvestri a fost 23 februarie 1969.
78 Constantin Silvestri a fost dirijor permanent al Orchestrei Sinfonice din Bournemouth între 1962 și 1969. Sub conducerea sa această orchestră a devenit una din cele mai bune orchestre din Europa, mulți critici muzicali comparând-o cu London Philarmony, remarcând în mod deosebit calitatea inegalabilă a sunetului pe care acestă orchestră l-a dobândit în perioada în care Silvestri a fost dirijorul ei.
Cu doar câteva zile înainte să moară Constantin Silvestri a avut ultimul concert la pupitrul Orchestrei din Bournemouth. Concert care este descris succint astfel de violonistul Brian Johnston, membru al orchestrei: "Cred că Silvestri s-a lăsat absorbit și mai mult de muzica sa și sunt sigur că știa că are problem de sănătate. Ultimul său concert la Exeter a fost incredibil. Trecând printre instrumentiști pentru a dirija ultima lucrare, simfonia Lumea Nouă de Dvorak, arăta groaznic. Dar de îndată se s-a urcat pe podium și-a adunat puterile și a redevenit Silvestri de odinioară. Ida Haendel, care fusese solista în concertul (pentru vioară și orchestră - n.a.) de Ceaikovski, aștepta îngrijorată în culise. (...). După concert atmosfera din vestiarul muzicienilor era îngrozitoare. Știam, toți, că nu ne va mai dirija niciodată. Am fost martorul începutului și sfârșitului asocierii lui Silvestri cu orchestra simfonică din Bournemouth." (Fragment din scrisoarea violonistului Brian Johnston adresată autoarei în 12 februarie 2014.)
79 "Moștenirea averii lui Silvestri se tot discută și revendică." - scria în 1974 în cartea sa Eugen Pricope. Op. cit., p. 316.


Bibliografie

Cărți și articole

- Theodor Bălan - Prietenii mei muzicieni, Editura Muzicală, București, 1976.
- Eugen Pricope - Silvestri -între străluciri și cântece de pustiu, Editura Muzicală, București, 1974.
- John Gritten - A Musician befor his time - Constantin Silvestri, conductor, composer, pianist, Warwik Edition, London, 1998.
- Raymond Carpenter - Constantin Silvestri magician - A view from the orchestra, R M A, London, 2011.
- Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, Constantin Silvestri – biografie necunoscută, Ed. Ars Docendi a Universității din București, București 2013.

Documente

- Dosar S.I.E. nr.11131, Arhiva C.N.S.A.S..
- Dosar Fond Penal nr. 49467, 2 volume, Arhiva C.N.S.A.S..
- Dosar de cadre nr. 126, Arhiva Universității Naționale de Muzică din București.
- Dosar de cadre nr. 4343, Arhiva Universității Naționale de Muzică din București.
- Fotografii din Fondul George Breazul, Arhiva Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
- Codul Penal, Editura Științifică, București, 1960.