Mihail Jora

Mihail Jora

Mihail Jora a fost, alături de George Enescu, personalitatea care a dominat viaţa muzicală românească a primei jumătăţi a secolului 20.

Compozitor de mare talent, dotat cu o inteligenţă remarcabilă şi având o pregătire muzicală excepţională1, Jora a fost creatorul unui număr impresionant de lucrări, cuprinse în peste 50 de opus-uri, multe dintre ele premiate în ţară şi în străinătate. De asemenea, s-a afirmat şi ca dirijor, critic muzical, remarcabil profesor al Conservatorului din Bucureşti, şi nu în ultimul rând, a fost unul dintre membrii fondatori ai Societăţii Compozitorilor Români.

Mai puţin cunoscut este faptul că Mihail Jora a fost de-a lungul întregii sale vieţi şi un reper moral, remarcându-se prin gesturi tranşante, francheţe şi intransigenţă, ajungând nu odată într-o relaţie conflictuală cu autorităţile diverselor regimuri politice.

Dar adevăratele probleme încep pentru Mihail Jora şi familia sa, după instaurarea în 1945 la noi în ţară, a regimului comunist. Oficial, Mihail Jora intră în atenţia securităţii în anul 1950, cînd, pe numele său, se instrumentează un Dosar informativ2. Este de presupus însă, că urmărirea sa a început înaintea acestei date.

La 31 decembrie 1947, Jora face un gest îndrăzneţ, cu o directă conotaţie politică3: cu ocazia depunerii jurământului de loialitate a corpului profesoral al Academiei de Muzică din Bucureşti faţă de nou proclamata Republică Populară Română4 a cerut să se ţină un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai I, care abdicase cu o zi înainte. Drept urmare, a devenit ţinta unor atacuri publice prin intermediul ziarelor. Referindu-se la Mihail Jora, Cornelia Pascal, autoarea articolului intitulat A început curăţenia la Conservator, publicat în ziarul Studentul Român, scria: "A ţinut să-şi manifeste solidaritatea cu monarhia jefuitoare a Hohenzollernilor… Fostul moşier deposedat de reforma agrară"5

Fiind mulţi ani vicepreşedinte al Societăţii Compozitorilor Români, poziţie care a căpătat şi mai multă greutate după ce, în septembrie 1946, George Enescu, preşedintele societăţii încă de la înfiinţarea ei, a părăsit România, Jora s-a împotrivit cu tenacitate presiunilor exercitate de autorităţi pentru a face din creaţia muzicală o unealtă a propagandei ideologiei comuniste, aşa cum impuneau directivele Rezoluţiei din 10 februarie 1948 a C. C. al P.C. al U.R.S.S în problemele muzicii, primite de la Moscova. La întrunirea comitetului Societăţii Compozitorilor din 15 mai 1948, răspunzând compozitorilor-activişti în frunte cu Mauriciu Vescan6 şi Alfred Mendeshon7, susţinători ai ideii creării unei "muzici democratice", Jora a afirmat deschis: "Nu se poate impune compozitorului să nu scrie ceea ce simte, ci ceva ce simt alţii, artistul fiind om liber, care are sufletul lui, ce-i aparţine"8. Drept urmare, nu au întârziat reacţiile vehemente în apărarea ideologizării artei. În revista Rampa din mai 1948, Nina Cassian, în articolul intitulat Pentru o muzică nouă, scria: "Mihail Jora a deviat de la firescul măiestrit al Priveliştilor Moldoveneşti9 spre o poziţie de zgârcit subiectivism care a luat când forme miniatural moderne ca în Joujoux pour ma dame, când, acum în urmă, forme evazioniste, fantastice. Nimeni nu poate nega talentul sau competinţa lui M. Jora, nici locul pe care îl ocupă în compoziţia românească, iar dacă astăzi arta sa ni-l arată depărtat de echilibrul sănătos al unor lucrări precedente aceasta se datoreşte fără îndoială rezistenţei făţişe de a se apropia de ideologia progresistă."10

De asemenea, Jora a uzat de poziţia pe care o avea în conducerea Societatea Compozitorilor pentru a se opune hotărârii autorităţilor de a folosi exclusiv criteriile politice pentru a-i marginaliza pe cei pe care partidul comunist îi considera „dubioşi"11, cum erau Constantin Silvestri12, Theodor Rogalski13, Theodor Grigoriu14, Emil Monţia, Marţian Negrea15 ş.a., sau pe care chiar intenţiona să îi dea afară din Societatea Compozitorilor Români: Dinu Lipatti16, Paul Constantinescu17, Ionel Perlea18, Marcel Mihalovici19, Constantin Brăiloiu20, Ion Nonna Otescu21, ş.a.22

Faptul că George Enescu a rămas preşedinte al Societăţii Compozitorilor Români timp de trei ani după plecarea sa din ţară, până în 1949 când nu a mai fost inclus în nou creata Uniune a Compozitorilor din R.P.R., s-a datorat, de asemenea, poziţiei ferme dar şi abilităţii cu care Mihail Jora punea în discuţie relaţia Societăţii Compozitorilor cu marele artist. Atitudinii sale intransigente şi în opoziţie cu politica şi imixtiunile în creaţia artistică a regimului, se adăuga originea sa "nesănătoasă", motiv suficient pentru a deveni indezirabil. Mihail Jora descindea dintr-o veche familie de boieri moldoveni23, iar prin căsătoria cu Elena Gafencu, devenise cumnatul lui Grigore Gafencu, fost ministru de externe al României între 1938-1939 şi ministru plenipotenţial la Moscova între 1940-41. Fiind stabilit în străinătate24, Grigore Gafencu a fost judecat în 1947 în contumacie, împreună cu Alexandru Kretzianu, Grigore Niculescu-Buzeşti25 şi Constantin Vişoianu26.
Unul din documente dosarului informativ instrumentat pe numele lui Jora, revelator pentru atitudinea sa ostilă, cu nedisimulate accente de dispreţ faţă de regimul comunist, este o Fişă profesională, datată 17 octombrie 195327, care poartă antetul Ministerului pentru Artă de pe lângă Cosiliul de Miniştrii. Este de fapt o autobiografie, cum era numită în epocă, concepută cu scopul de a pătrunde, prin intermediul numeroaselor întrebări, în viaţa persoanei care o completa, dar şi a rudelor apropiate.

Răspunzând întrebărilor referitoare la funcţiile profesionale deţinute, Jora nu se sfieşte să încheie enumerarea cu următoarea concluzie: "Am părăsit - fără excepţie - aceste funcţiuni, de câte ori am socotit că injoncţiunile politice ale tuturor guvernelor şi regimurilor, în treburile muzicale, sunt dăunătoare artei pe care o servesc."

Iată şi alte câteva întrebări la care răspunsurile lui Jora sunt remarcabile prin concizie şi ironie ascuţită:

- Participări la manifestări de artă:

- Înainte de 23 August 1944 -----"nenumărate"
- După 23 August 1944 -----"prea puţine"
- Lucrări premiate -----"nenumărate"
- Situaţia politică -----"N'am făcut politică şi nici nu fac"
- Dacă are rude în străinătate (..) şi gradul de rudenie -----"Grigore Gafencu -cumnat, George Enescu - văr"
- Când şi în ce împrejurări au părăsit ţara - "Cu paşapoarte"
- Se va (sic) indica persoanele care pot da referinţe asupra dvs. - "toată ţara românească"
- Dacă mai aveţi ceva de adăugat - "E a patra autobiografie pe care o dau şi sper că nu voi mai fi deranjat de azi înainte"28
Destituit din funcţia de profesor al Academiei de Muzică, Jora nu v-a mai face parte nici din Societatea Compozitorilor Români, când aceasta a fost transformată, prin hotărârea Conferinţei din 21-22 octombrie 1949, în Uniunea Compozitorilor din R.P.R.

Această conferinţă trebuia să impună transformarea muzicii într-o artă cu mesaj propagandistic, după ce sloganurile "muzică democrată", "muzică pentru clasa muncitoare" şi multe altele de acest gen, apărute deja în limbajul discuţiilor şedinţelor compozitorilor, nu reuşiseră să aducă pe linia dorită de partid, pe cei care aveau deja o unanimă recunoaştere şi se bucurau de prestigiu în lumea muzicală. Tocmai pentru a arăta clar care era viitorul muzicii şi a impune compozitorilor o conducere din care să nu mai facă parte "rămăşiţele trecutului", din prezidiul conferinţei au făcut parte Iosif Chişinevski29 şi Leonte Răutu30, reprezentând forurile superioare de partid, şi Wanda Nicolski31, conducerea sindicatelor. Conferinţa a avut rezultatele scontate: numele Societăţii Compozitorilor Români a fost schimbat în Uniunea Compozitorilor din R.P.R., şi, în funcţia de preşedinte al nou înfiinţate uniuni a fost ales Matei Socor32. A fost alcătuită şi o comisie, care, pentru a verifica "calitatea de membru al U.C. din R.P.R.", urma să se ocupe de "reânscrierea şi înscrierea membrilor".

La ordinul autorităţilor, comisia a cărei responsabilă era Hilda Jerea33, având ca membrii compozitori care militau pentru ideologizarea mesajului muzicii, au reuşit să-i elimine pe Mihail Jora, George Enescu, Dinu Lipatti, Constantin Brăiloiu, Ionel Perlea, Marcel Mihalovici, Stan Golestan, Tiberiu Brediceanu, fără ca proaspătul preşedinte să încerce măcar să schiţeze un gest în favoarea lui Jora, Enescu şi Brăiloiu, care, în 1943, alături de Mihail Andricu şi Emanoil Ciomac, au intervenit printr-un memoriu adresat Ministrului de interne, pentru a fi eliberat din Lagărul de la Târgu Jiu, unde era închis pentru convingerile sale comuniste.

Mai mult, Mihail Jora a avut parte de o nouă lovitură; prezentând comisiei "de triere" a uniunii o nouă lucrare, Burlesca pentru orchestră, aceasta a fost respinsă şi trecută pe lista "exemplelor de decadentism"34.

Deşi izolat datorită înlăturării sale din toate instituţiile în care profesa, Mihail Jora începe să fie din ce în ce mai urmărit de securitate. Conform documentelor dosarului său informativ, corespondenţa îi era interceptată, iar convorbirile telefonice ascultate.

Soţia sa, Elena (Lily) Jora a fost arestată în 1952 şi condamnată la patru ani de închisoare, fără a fi avut o altă vină decât cea de a fi sora lui Grigore Gafencu. În lumea care îl înconjura, populată de oportunişti notorii, relaţia strânsă şi plină de afecţiune cu vechii prieteni dar şi cu mulţi dintre foştii săi discipoli, luminează peisajul întunecat al vieţii sale. La reuniunile găzduite de Jora, se strângeau constant un grup de apropiaţi, compozitori, intelectuali, unii aflaţi şi ei în atenţia securităţii.

O notă informativă datată 29 mai 195235, semnată cu numele de cod "Petra", dezvăluie o situaţie dramatică: "Petra" - reiese din contextul notei sale informative - veche cunoştiinţă a lui Mihail Jora şi un apropiat al muzicienilor din anturajul lui, nu este bănuit de nimeni că ar putea fi agent, drept care i se relatează diverse lucruri, pe care, cu zel, le consemnează în nota sa către Securitate. Astfel, poeta Mariana Dumitrecu36 îi povesteşte că soţia dirijorului George Georgescu37, însoţindu-şi soţul la Moscova, a relatat "ce prost şi obosiţi arată oamenii, nemâncaţi şi prost îmbrăcaţi"; compozitorul Ion Dumitrescu38, îi vorbeşte despre cât de marcat este Jora de arestarea soţiei sale: "au venit noaptea la 3 şi au ridicat-o, - îi povesteşte el agentului - a doua zi Jora a cerut o audienţă la tov. Răutu care l-a primit, promiţându-i că va căuta să-i convingă pe cei de la Interne să-i dea drumul."

De altfel, şi alte persoane îi relatează agentului suferinţa lui Jora legată de arestarea soţiei sale: "Astfel, discutând cu Lizet Georgescu39, cântăreaţă la Opera de Stat, aceasta a afirmat că <<Jora este foarte afectat de nenorocirea cu Lily, că în fiecare noapte la 3 nu mai poate dormi şi plânge ca un copil>>".
Aflăm din rezoluţia biroului de securitate care a evaluat nota informativă ca fiind "sursă serioasă", că "s-a dat (sic) instrucţiuni informatorului să caute să stabilească prin anturajele respective, impresiile artiştilor care au vizitat Uniunea Sovietică".

Într-o Notă a Securităţii din 8 septembrie 195240, document strict secret, sunt sintetizate, într-un text cu argumentări care frizează uneori ridicolul, acuzele care i se aduc lui Mihail Jora: în 1950 a purtat corespondenţă cu George Enescu "pe care-l informează despre situaţia din ţară. Tot în acest an, faţă de unii compozitori a afirmat că nu va admite niciodată să i se spună ". (...). "Susnumitul este cunoscut ca element în lucrările căruia se manifestă cosmopolitismul şi influenţa ideologiei burgheze, influenţă pe care o exercită asupra unor compozitori şi în special asupra foştilor săi elevi ca Paul Constantinescu, Ion Dumitrescu, Klepper Leon41 ş.a. cu care întreţine relaţii şi care îl vizitează. De asemeni, cu ocazia plenarei din februarie 1952 a fost susţinut de compozitori (sic) Ioan Dumitrescu şi Klepper Leon care au afirmat că lucrările lui trebuie cunoscute de public fiindcă vor avea succes.(.....)."

Plenara la care face referire nota, a avut loc în 4-5 februarie 1952 şi avea ca scop redactarea unei „rezoluţii" cu titlul „Despre dezvoltarea muzicii în R.P.R."42. Ideea elaborării rezoluţiei s-a născută, sub presiunea autorităţilor, în cadrul Săptămânii muzicii româneşti, care avusese loc între 22-29 septembrie 1951. Este foarte interesant faptul că în programul concertelor evenimentului menţionat, au fost programate, printre alte lucrări, în concertul de deschidere dirijat de Constantin Silvestri, Rapsodoa întâia de George Enescu, iar în concertul coral, dirijat de Emanuel Elenescu, o lucrare a lui Jora, ambii compozitori ne mai figurând pe lista membrilor Uniunii Compozitorilor din R.P.R.. Cu toate acestea, în textul rezoluţiei menţionate, Jora era aspru criticat pentru lucrările sale care erau „lipsite de fond", „formaliste", „decadente" şi „cosmopolite".

Taberei criticilor, formată din Hilda Jerea, Mauriciu Vescan, Alfred Mendesohn, Silviu Natra, Constantin Palade, Vasile Popovici, Diamandi Gheciu şi condusă de Matei Socor, i se opunea cea în care erau Ion Dumitrescu, Leon Klepper şi Mihail Andricu, care au avut curajul să îl apere pe Jora. Numele şi argumentele lor au fost aflate de Securitate din informările amănunţite ale celui sau celor care au luat parte la discuţii şi aveau sarcina să facă informări, şi astfel, nu pentru prima dată, cei trei au ajuns să stârnească suspiciunea vigilentei instituţii care veghea să nu există abateri de la linia ideologiei partidului.

Deşi nealinierea creţiei lui Jora la noua estetică agresiv impusă a stârnit discuţii aprinse în cadrul Uniunii Compozitorilor, nota Securităţii concluzionează: „Întru cât nu s'a constatat - din verificare - ca susnumitul să ducă o acţiune duşmănoasă, manifestările sale constând în diferite discuţii, propunem: - Închiderea dosarului şi clasarea lui în cadrul Problemei."
Închiderea dosarului nu a însemnat însă încetarea urmăririi sale de către Securitate. Ştiind acest lucru, Jora nu renunţă la comportamentul lui tranşant, nici când autorităţile îi permit revenirea ca profesor la Conservator, nici când, vrând să aplice noua politică a regimului de "apropiere" faţă de marile personalităţi ale vieţii culturale, conducerea Uniunii Compozitorilor, aprobă în anul 1953 reprimirea sa.

Gesturile de apreciere nu se opresc aici: Mihail Jora obţine Premiul de Stat pe anul 1953 cu baletul Când strugurii se coc şi Sonata pentru vioară şi pian, iar la 2 iulie 1955 devine membru titular al Academiei Române. Tot în seria acestor gesturi curtenitor demonstrative, se inscrie şi includerea lui Jora într-o delegaţie, din care au mai făcut parte Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri, Ion Dumitrescu dar şi marele susţinător al regimului, Alfred Mendelshon, care, în 1956 a făcut o călătorie în Belgia şi Franţa, participănd la comemorarea unui an de la moartea lui George Enescu. Compozitorii români au avut prilejul să asiste la Bruxelles la premiera Oedip-ului enescian.43

Şeful Direcţiei I-a a Securiăţii Statului semnează o scurtă informare44 către Direcţia a-III-a în care menționează: „Vă facem cunoscut că cu (sic) ocazia voiajului în Franţa, compozitorul Jora a vizitat fugari români stabiliţi la Paris printre care: Constantin Brăiloiu, Ion Dragu, Alice Mănescu - verişoara lui Jora, o nepoată care este secretară la Ambasada Braziliei. De asemeni (sic), s-a întreţinut puţin şi cu cumnatul său - Grigore Gafencu, acesta fiind grav bolnav. Jora a vorbit cît a vrut şi despre tot ce a vrut, despre el şi despre situaţia din R.P.R. A arătat că soţia sa, soră cu Gafencu a stat 4 ani la închisoare, n-a primit viza de ieşire pentru a-l însoţi, din această cauză. (....) A spus că „ei, cei din R.P.R. sînt resemnaţi" pentru că atît el cît şi alţii ca el sunt în situaţii privilegiate, cum nu se poate mai bine şi mai privilegiaţi. Au lefuri foarte mari, trăiesc extrem de bine şi nici nu izbutesc să cheltuiască tot ce cîştigă pentru că în afară de mîncare nu se găseşte nimic altceva de cumpărat, care să-i tenteze."

Un document al M.A.I. - Direcţia 372, strict secret, datat 3 iunie 196345, propune „scoaterea materialului de la dosarul de obiectiv (problemă)" privindu-l pe Mihail Jora "şi clasarea lui la arhiva Serviciului "C" cu scoaterea elementului din evidenţa elementelor duşmănoase". Motivul clasării dosarului este decesul lui Grigore Gafencu „la Paris în anul 1957, aşa după cum rezultă în materialul alăturat". Materialul menţionat este un articol apărut în revista Bulletin Europeen - Tribune libre de l'europeisme - cu ocazia împlinirii a 5 ani de la moartea diplomatului român. Trebuie spus că „fiţuica reacţionară", cum este numită publicaţia de către Securitate, avea ca preşedinte pe Maurice Faure şi preşedinţi de onoare, printre alţii, pe Dr. Konrad Adenauer, Sir Winston Churchill, Robert Schumann. Personalitatea lui Grigore Gafencu era omagiată în această revistă datorită activităţii sale, dusă în sprijinul ideii, care abia se năştea, de a se realiza o Europă unită. Moartea lui, despre care „atotştiutoarea" Securitate părea să afle cu cinci ani întârziere, nu trecuse însă neobservată ziarului Scînteia. Oficiosul partidului comunist a publicat un articol denigrator, care a atras o replică usturătoare şi plină de curaj din partea lui Jora, pe care, desigur, Scînteia nu a publicat-o: "Am cetit cu mult interes nota (..) apărută în ziarul Scânteia nr. 3818 din 1 februarie 1957 - va scrie Jora. Interesul izvorăşte din faptul că rareori s-au putut aduna mai multe inexactităţi scrise cu atâta rea credinţă ca în acea notă. (...) Există o elementară datorie de a nu împroşca un mort cu noroi, chiar dacă ţi-a fost adversar politic. Iar când acest adversar a fost leal, se cuvine să-ţi descoperi măcar creştetul, păstrând tăcerea. E regretabil că Scânteia, organul Comitetului Central, a publicat rândurile cu pricina, în contradicţie cu demersurile făcute, nu de mult, de factori cu răspundere, pentru a relua raporturi normale cu omul batjocorit astăzi, pe patul de moarte. Iar anonimului redactor vă rog să-i transmiteţi întregul meu dispreţ."46

Mihail Jora

Mihail Jora a murit la 10 mai 1971, lăsând în urmă o creaţie impresionantă, şi, celor care l-au cunoscut, imaginea unui reper moral în peisajul culturii româneşti, contorsionată de normele impuse de regimul comunist. „A fi studiat cu Jora trece în ochii tuturora drept o garanţie" - scria compozitorul Pascal Bentoiu47. „Mihail Jora a fost un om cu o atitudine morală şi cetăţenească exemplară, model de cinste, corectitudine, generozitate, vrednicie şi totală abnegaţie pentru înflorirea culturii româneşti" - va lăsa consemnat compozitorul Ion Dumitrescu, unul dintre discipolii săi cei mai apropiaţi şi executorul său testamentar. După moartea soţilor Jora, Ion Dumitrescu, pe atunci preşedintele Uniunii Compozitorilor, a încercat să ducă la îndeplinire dorinţa lui Mihail Jora, exprimată în testamentul său, de a se constitui, cu mobilierul, tablourile, obiectele şi biblioteca familiei Jora, în imobilul din str. Silvestru nr. 16, unde a locuit timp de mai bine de 40 de ani, Casa memorială Mihail şi Elena Jora.

Stădania lui Ion Dumitrescu a fost zadarnică; „M-am prezentat personal la tov. D.P48. Am pledat, am fost refuzat categoric. Intervenţia n-a izbutit."49

Din păcate nu există nici astăzi, măcar o placă comemorativă care să amintească trecătorilor că în casa din strada Silvestru nr. 16, a locuit compozitorul şi profesorul Mihail Jora.

* Acest text a fost publicat în Revista 22 din 3 iunie 2005, sub titlul "Mihail Jora - sub lupa securității" în cartea Muzicieni români – biografii ascunse în arhive, vol.1, Ed. Ars Docendi a Universității din București, București, 2011, cu titlul Mihail Jora – un reper moral, precum și în revista Musicologi Today- Jurnal of the National University of Music Bucharest, nr. 9-12, sub titlul „Unknown Files”.


începutul paginii

Note de subsol

1 Mihail Jora s-a născut la 14 august 1891 la Roman, judeţul Neamţ. A studiat la Conservatorul din Iaşi, şi apoi, în perioada 1912-1914, la Conservatorul din Leipzig, unde i-a avut profesori, la compoziţie pe Max Reger şi la pian pe Robert Techmuller. Între 1919-1920 a studiat la Paris cu compozitorul Florent Schmitt. A fost de asemenea, licenţiat în drept. A fost unul dintre membri fondatori ai S.C.R. și a îndeplinit funcția de vicepreședinte a societății până la transformarea sa, în 1949, în Uniunea Compozitorilor din R.P.R.. M. Jora a fost profesor de compoziție și contrapunct la Conservatorul din București, îndrumând câteva generații de muzicieni printre care se numără compozitorii Paul Constantinescu, Ion Dumitrescu, Pascal Bentoiu, Dan Constantinescu, Octavian Nemescu și mulți alții.
2 Dosarul informativ nr.715, Arhiva C.N.S.A.S..
3 Evenimentul este consemnat în: Octavian Lazăr Cosma, Universul Muzicii Româneşti, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Bucureşti., 1993, pp.158-159.
4 La 30 decembrie 1948, Marea Adunare Naţională, fără a avea cvorumul necesar, a adoptat Legea nr. 363, prin care România a fost proclamată republică populară. Partidul Comunist Român, susţinut de U.R.S.S., a dobândit controlul total asupra statului.
5 Octavian Lazăr Cosma, op. cit., Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Bucureşti., 1993, p.159.
6 Mauriciu Vescan (1916), compozitor de muzică simfonică, de cameră, corală, muzică ușoară. A studiat pianul cu Constanța Erbiceanu (1935-36) și în particular cu Alfred Mendelsohn și Constantin Bugeanu. În perioada 1957-1959 a studiat la Moscova. A fost director muzical la Radiodifuziunea Română (1949-1951), director adjunct al Operei Române din București și apoi director în Comitetul de Stat pentru cultură (1959-1962).
7 Alfred Mendelsohn (1910-1966), compozitor, dirijor, profesor de compoziție la Conservatorul din București, a studiat la Academia de Muzică de la Viena și apoi, pentru echivalarea studiilor, la Academia Regală de Muzică și Artă dramatică din București (1931-1932), unde a studiat contrapunctul și compoziția cu Mihail Jora. A fost dirijor la Opera Română din București (1945-1954), vicepreședinte al U.C. din R.P.R. (1963-1966) și profesor de contrapunct, compoziție și orchestrație la Conservatorul din București (1949-1966). A fost premiat cu Mențiune (1931), Premiul al-II-lea (1945) și Premiul I (1946), la Concursul de compoziție George Enescu.
8 Octavian Lazăr Cosma, op. cit. pag.166.
9 Suită pentru orchestră, compusă în anul 1924.
10 Octavian Lazăr Cosma, op. cit. pag.162.
11 Octavian Lazăr Cosma, op. cit., pag. 186-87.
12 Constantin Silvestri (1913-1969) a fost unul dintre muzicienii pe care Jora i-a iubit şi ajutat, apreciindu-i calităţile muzicale excepţionale. Într-o scrisoare adresată dirijorului George Georgescu, din 5 martie 1940, Constantin Silvestri vorbeşte cu nesfârşită recunoştinţa despre generozitatea lui Mihail Jora: "Acum aproape 3 ani, negativismul continuu ce mă înconjura şi-a atins climaxul, zdrobindu-mi orice avânt de tinereţe şi de viaţă. După luni de neurastenie, n-am şovăit să autodafez lucrările mele. Atunci mi-a sărit în ajutor maestrul Jora, şi dacă azi nu sunt încă în "lumea definitivei renunţări" i-o datorez numai lui. Umblând cu căciula în dreapta şi-n stânga, mi-a cerşit atâţea bani, ca să pot sta 7 sau 8 luni în sanatoriu. - Miracolul tinereţii a învins. - Din nefericire reântors la Bucureşti, mijloacele mele (la un salariu de 7000, cota doctorului era 3000!) nu mi-am îngăduit urmarea tratamentului "ambulatoriu" mult timp. (...). Urmarea o ştiţi: şoc pleural, pleurezie-lichid. Plecând iar cu farfuriuţa, maestrul Jora m-a obligat să plec iar o luna-două (cât mi-or ajunge finanţele) spre a încerca o "refacere". Nu ştiu dacă înţelegeţi recunoştinţa nemăsurată ce i-o datorez d-lui Jora. Nu mi-a fost profesor sau mentor - cum cu gând uşuratec îl "scuză" unii - El mi-e un părinte." În: Viorel Cosma, Dirijorul George Georgescu - mărturii în contemporaneitate, Editura Muzicală, Bucureşti, 1987, pag. 137.
13 Theodor Rogalski (1901-1954) compozitor, dirijor, orchestrator și pianist român - este un nume de referință pentru evoluția culturii muzicale românești din prima jumătate a secolului XX. După studii la București cu Alfonso Castaldi și Dimitrie Cuclin, urmează perioada studiilor la Conservatorul din Leipzig (1920 - 1923) și apoi la Schola Cantorum din Paris (1923-1926), unde este discipolul lui Vincent d'Indy (compoziție, dirijat) și al lui Maurice Ravel (orchestrație). Se afirmă în 1926 prin obținerea Premiului I la Concursul național de compoziție George Enescu.
14 Theodor Grigoriu (1926-2014) s-a născut la Galați. A urmat Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București (1932-1936),și cursul de aspirantură la Conservatorul "P.I. Ceaikovski" din Moscova (1955-1956). A compus muzică simfonică și de film, a scris numeroase studii și eseuri. A fost premiat în țară și străinătate.
15 Marțian Negrea (1893-1973) și-a început studiile muzicale la Sibiu (1910-1914), continuându-le la Viena (1918-1921). Întors în țară, Marțian Negrea a ocupat în cursul anilor mai multe posturi de profesor la Conservatorul din Cluj (1921-1941) și la Conservatorul din București (1941-1963). A compus muzică simfonică, de cameră, pentru pian, muzică de film, operă.
16 Dinu (Constantin) Lipatti (1917-1950), a fost pianist, compozitor și pedagog român. A studiat pianul la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București cu Florica Musicescu și apoi la Paris unde a studiat în paralel și compoziția cu Nadia Boulanger. A fost unanim considerat unul din cei mai renumiți pianiști ai lumii.
17 Paul Constantinescu (1909-1963) a fost unul din cei mai importanți compozitori români. A studiat compoziția la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București cu Mihail Jora și apoi, între 1933-1935 și-a perfecționat studiile muzicale la Viena cu Franz Schmidt și Joseph Marx. A compus muzică simfonică și vocal simfonică, muzică de cameră, operă, muzică pentru balet și muzică de film.
18 Ionel (Jonel) Perlea (1900-1970) este unul dintre dirijorii români care a avut o carieră internațională de renume. A studiat dirijatul la Munchen și la Leipzig. A fost dirijor și director al Operei din București.
19 Marcel Mihalovici (1898-1985), compozitor născut în România care a trăit toată viața la Paris. A studiat compoziția cu Vincent d'Indy. A compus muzică de cameră, muzică simfonică, operă.
20 Constantin Brăiloiu (1893-1958) a fost compozitor, muzicolog și etnomuzicolog de talie internațională. A fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români (SCR) și a deținut funcția de secretar general între 1926 și 1943. A fondat în 1949 Institutul de cercetări etnologice din București. A murit în exil la Geneva.
21 Ion Nonna Otescu (1888-1940), a făcut studii la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București, cu Dumitru Kiriac și Alfonso Castaldi și apoi la Paris, cu Charles-Marie Widor și Vincent d'Indy. A fost profesor la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București și director al acestei instituții. Între 1920-1940, Otescu a fost vicepreședintele Societății Compozitorilor Români.
22 Dosarul nr.434/1949-Fondul Uniunea Compozitorilor (Arhivele Statului) cuprinde o lungă listă a categoriei "de scos". În: Octavian Lazăr Cosma, op. cit. pag. 186-87.
23 Familia Jora este atestată documentar din anul 1392. În: Mihail Jora studii şi documente, Ed. Muzicală a U.C.M.R., Bucureşti, 1995, vol.1, pag. 382.
24 Grigore Gafencu (1892-1957), nu a mai revenit în România după 1944. Datorită intervenţiilor prin memorii adresate participanţilor la Conferinţa de pace de la Paris din 1946 (făcute la îndemnul liderului P.N.Ţ., Iuliu Maniu), a activităţii sale în cadrul Comitetului Naţional Român (1949-1952), în Liga Românilor Liberi, precum şi în Grupului de rezistenţă al românilor din Elveţia, începe să fie atent urmărit de autorităţilor române. În: România - Viaţa politică în documente -1946, Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1996, pag. 297-307.
25 Grigore Niculescu-Buzești (1908-1949) a fost diplomat de carieră și ministru e externe în 1944. A fugit din România în 1946.
26 Constantin Vișoianu (1897-1994) a fost Ministru de externe în guvernele Constantin Sănătescu și Nicolae Rădescu, între 1944-1945.
27 Dos.I 715, Arhiva C.N.S.A.S., p. 8-12.
28 Răspunsurile sunt scrise de mână. Conţinutul numeroaselor întrebări îl irită în mod evident pe Jora, scrisul său devenind din ce în ce mai nervos.
29 Iosif Chișinevki (1905-1963), a fost între 1944 și 1957 ideolog și propagandist șef al PCR, iar ca secretar cu propaganda și cultura, a acționat ca protector al grupului de "aparatcici necultivați, închistați și agresivi" care preluaseră controlul asupra vieții spirituale din România. (În: Raportul Comisiei Prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, pag. 648)
30 Leonte Răutu (1910-1993), a devenit 1948 membru al CC al PCR, și a fost de asemenea, membru al Comitetului Politic Executiv (1955-1981), Secretar al CC al PCR (1965-1969), Vicepreședinte al Consiliului de Miniștri (1969-1972), Rector al Academiei de studii politice „Ștefan Gheorghiu" din București (1972-1982).
31 Wanda Nicolski (1902-?), de profesie țesătoare, a devenit în 1924 membră a Partidului Comunist Român. A fost membră al CC al PMR, Vicepreședintă al CC al Crucii Roșii (din 1961). În mai 1961 a fost decorată cu Medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România".
32 Compozitorul Matei Socor (1908-1980) a studiat la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică din București (1927-1929) și a urmat apoi studii de perfecționare la Conservatorul din Leipzig(1930-1933). Revenit în România, Matei Socor a lucrat ca cercetător etnolog și dialectolog al muzicii în cadrul Institutului de folclor din București. Aici a colaborat cu Constantin Brăiloiu, cu care a alcătuit o serie de culegeri de folclor. S-a apropiat din tinerețe de mișcarea muncitorească, devenind membru al PCR. După preluarea puterii de către regimul comunist, Matei Socor s-a pus în slujba noii puteri, fiind numit în funcția de Președinte al Comitetului de Radiodifuziune și Președinte al Uniunii Compozitorilor din RPR (1949-1954). Matei Socor este autorul muzicii pentru două imnuri de stat ale României: Zdrobite cătușe (imn național între anii 1948 și 1953, pe versuri de Aurel Baranga) și Te slăvim, Românie! (imn național între anii 1953 și 1977, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu).
33 Compozitoarea Hilda Jerea (1916-1980) a studiat la Conservatorul din Iași, la Academia de Muzică și Artă Dramatică din București, avându-i profesori pe Mihail Jora și Florica Musicescu, și apoi la Paris și Budapesta. A fondat și condus formația Musica Nova.
34 Octavian Lazăr Cosma, op. cit., pag. 205.
35 Dos. I 715, pag. 32-34, Arh. C.N.S.A.S..
36 Poeta Mariana Dumitrescu (1926-1967) a studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1946) şi la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică (1947). După dubla licenţă, a lucrat scurt timp ca actriţă şi asistent de regie la Teatrul Naţional din Bucureşti. În 1947, s-a căsătorit cu compozitorul Ion Dumitrescu.
37 Dirijorul George Georgeacu (1887-1964) a studiat la Școala Superioară de Muzică din Berlin. În 1918 a repurtat un succes răsunător la pupitrul Filarmonicii din Berlin. A avut o carieră răsunătoare în țară și în străinătate.
38 Compozitorul Ion Dumitrescu (1913-1996) a fost unul din ceio mai apropiați discipoli ai lui Mihail Jora. A fost decenii profesor la Conservatorul din București și l-a înlocuit pe Matei Socor la conducerea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
39 Lizette Georgescu Manissalian (1906-1998) a studiat la Dresda și în 1934 afost angajată la Opera Română din București.
40 Dos. I 715, pag. 29-31, Arhiva C.N.S.A.S.
41 Compozitorul Leon Klepper (1900-1991) a studiat compoziția la Viena, Berlin și Paris. În perioada 1949 - 1959 a fost profesor de compoziție la conservatorul din București. A plecat din România și a trăit la Freiburg im Breisgau, iar după 1962 în Israel.
42 Octavian Lazăr Cosma, op. cit., pag. 230.
43 Idem, pag. 294.
44 Nr. 8161 din 16 iunie 1956, în: Dos. I 715, pag. 17.
45 Op. cit., pag. 1.
46 Mihail Jora - Studii şi documente, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1995, vol.1, pag. 451-52.
47 Pascal Bentoiu, Mihail Jora, în: Mihail Jora studii şi documente, Ed. Muzicală a U.C.M.R., Bucureşti, 1995, vol.1, pag.44.
48 Este vorba de Dumitru Popescu (1928), În anii '70 a devenit unul dintre oamenii de încredere ai lui Nicolae Ceaușescu, și a contribuit la construirea cultului personalității acestuia. Între 1971 și 1976 a fost Președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste.
49 Mihail Jora - Studii şi documente, Ed. Muzicală a U.C.M.R., Bucureşti, 1995, vol.1, pag. 480.