Paul Constantinescu

Paul Constantinescu

Paul Constantinescu1 a apărut în muzica românească ca o stea, ca o mare speranţă a componisticii; la numai 22 de ani, al doilea opus al său, Suita românească2, a fost premiată la Concursul de compoziţie G. Enescu; la 23 de ani3 a devenit membru al Societăţii Compozitorilor Români; la 25 de ani compusese deja o operă4 care a avut premiera la Opera din Bucureşti; la 30 de ani era elogiat de cronicarii muzicali şi premiat pentru poemul coregrafic Nuntă în Carpaţi5. Cine s-ar fi putut gândi că un artist, cu o apariţie atât de spectaculoasă pe scena muzicii româneşti, va avea toată viaţă un destin bivalent. Fiecare reuşită în planul componisticii sau ascensiune în ierarhia socială a avut şi un revers dureros.

În noiembrie 1935 Paul Constantinescu debutează la Opera Română din Bucureşti, cu lucrarea O noapte furtunoasă, tânărul compozitor bucurându-se de colaborarea unor cântăreţi prestigioşi şi a dirijorului Ionel Perlea6. Critica muzicală a salutat premiera ca pe un eveniment. În cronica sa, scriitorul Mihail Sebastian7, împătimit ascultător de muzică, fin cunoscător al dramaturgiei lui I.L. Caragiale, scria: "Încercarea tânărului compozitor Paul Constantinescu este o directă şi fericită traducere muzicală a mahalalei româneşti surprinsă în pitorescul ei sonor şi trecută din dialogul lui Caragiale în jocul dialectic al orchestrei. (...) Verva, ironia, humorul, acestei mici opere comice sunt cu adevărat pe linia lui Caragiale."8

Într-un alt registru este articolul semnat de Nicolae Bogdan, apărut în ziarul legionar Porunca Vremii9; dincolo de criticile aduse operei, articolul se remarcă prin stridenţa remarcilor antisemite la adresa lui Paul Constantinescu. Acesta avea să fie primul dintr-un şir de articole de aceeaşi factură, publicate în acest ziar dar şi într-o altă gazetă legionară, Acţiunea Românească10. Preocuparea constantă a lui Paul Constantinescu pentru crearea unui stil componistic fundamentat pe folclorul românesc, subliniată de Virgil Gheorghiu în 1936, în articolul Muzica românească11, era ignorată, dintr-un motiv sau altul, de semnatarii acestui gen de articole, care se pretindeau promotori ai valorilor naţionale.

Dar în perioada care a urmat premierei creaţia lui Paul Constantinescu ajunge în centrul atenţiei cronicarilor muzicali. „Jocurile olteneşti, după muzica lui Paul Constantinescu, au însemnat încă o mândrie a plasticei româneşti şi un nou îndemn pentru baletul românesc."- scria cronicarul ziarului Universul, în 193812. „O instituţie oficială ar trebui să întreprindă tipărirea unor pagini ce iau loc printre puţinele opere de artă românească vrednice în faţa străinilor să ne reprezinte spiritul şi pitorescul naţional" - scria în 1939 Emanoil Ciomac despre baletul Nuntă în Carpaţi13.

Şicanele ziarelor Porunca Vremii şi Acţiunea Românească, nu ar fi putut afecta biografia compozitorului, dacă, prin insistenţa lor şi prin conjunctura politică creată în anul 1940, nu ar fi generat reacţii oficiale din partea conducerii Societăţii de Radio, unde Paul Constantinescu funcţiona din 1936. Acesta, la cerinţa conducerii Radioului, este nevoit să justifice prin acte faptul că este creştin ortodox14, la fel ca şi părinţii şi bunicii săi.15 Dar ceea ce frizează incredibilul este faptul că, după rebeliunea legionară din ianuarie 1941, Paul Constantinescu este licenţiat de la Societatea de Radio "ca ne mai prezentând destulă încredere"16. Acest incident va schimba radical mersul vieţii compozitorului, practic, timp de 22 de ani, fiind, aproape fără întrerupere, sub observaţia poliţiei, şi apoi, după instalarea regimului comunist, urmărit de Securitate.

Din propriile memorii înaintate autorităţilor - păstrate în Dosarul Informativ nr. 717 aflat în arhiva C.N.S.S, instrumentat pe numele lui, aflăm că i se aduc două acuzaţii:
- că ar fi fost membru al mişcării legionare.
- și că ar fi participat la evenimentele întâmplate la Societatea de Radio în timpul rebeliunii.
În memoriul adresat Prefectului Poliţiei Capitalei (din 23 ianuarie 1943), Paul Constantinescu răspunde punctual acuzaţiilor: „(...) pentru simplul fapt de a fi orchestrat imnuri legionare (lucru care mi s-a cerut de însuşi directorul de programe, domnul D. Mugur, care la venirea legionarilor mai funcţiona încă) cred că ar trece peste orice urmă de omenie de a fi făcut eu responsabil, acesta fiind serviciul meu în acel timp la Societatea de Radio."(...) „Nu numai că nu am luat parte la rebeliune (mai ales că nici nu eram în Societatea de Radio în acel timp, având un mic concediu pentru a-mi termina o lucrare personală), dar nici n-am fost înscris în mişcarea legionară ".

Din acest memoriu aflăm şi faptul că noul director al Societății de Radiodifuziune, Vasile Ionescu, instalat după evenimentele din 21-23 ianuarie 1941, nu a avut nici o întâlnire cu Paul Constantinescu, acesta ne fiind chemat la anchetarea celor care au fost, ca şi el, licenţiaţi.

În schimb, Paul Constantinescu ajunge subiect de investigaţie al Serviciului Special de Informaţii, al Direcţiei Generale a Poliţiei, al Prefecturii Poliţiei Capitalei. Pare credibilă înscrierea lui Paul Constantinescu în mişcarea legionară, după ce, în numele ideologiei ei, a fost public umilit în ziare şi, fiind cercetat de conducerea radioului, a trebuit, să probeze cu acte originea sa etnică şi religia? De asemenea, se pune întrebarea, ar fi pornit ziarele legionare o campanie atât de virulentă împotriva unui presupus evreu devenit membru al mişcării legionare?

În general, Paul Constantinescu nu pare să fi fost interesat de politică. Într-o scrisoare adresată prof. George Breazul în 1934, după întoarcerea de la studiile făcute la Viena, compozitorul are două referiri critice la adresa mediului politic cu care avusese contact: în prima, vorbeşte despre felul cum politicienii îşi foloseau influenţa chiar şi în probleme minore, cum ar fi obţinerea unui post de profesor suplinitor: "După cum am auzit însă, suplinirile sunt în funcţie de intervenţii şi mai ales de politicieni, care învârtesc totul". În legătură cu viaţa politică vieneză din 1933, an cu conotaţii istorice răsunătoare17, când Paul Constantinescu studia la Viena, compozitorul notează: „Acum vienezii se ţin de revoluţie mai mult decât de muzică, lucru care nu mă pasionează prea mult (..)"18.

În ceea ce priveşte mişcarea legionară, în scurta ei guvernare, nu s-ar putea spune că l-a promovat pe Paul Constantinescu sau că i-a promovat lucrările, aşa cum a procedat cu cele ale compozitorilor care erau membrii sau simpatizanţi declaraţi ai mișcării. În decembrie 1940, sub forţa presiunilor politice, au fost organizate sub patronajul mişcării legionare două concerte simfonice; în nici unul din ele nu au fost prezentate lucrări compuse de Paul Constantinescu.19

Licenţierea lui de la Societatea de Radio a determinat deschiderea unui „Dosar special cu nr. 12059"20, Serviciul Poliţiei de Siguranţă începând investigaţiile. Toate instituţiile cu care avea legături sau la care Paul Constantinescu depusese memorii pentru a i se clarifica situaţia şi pentru a-şi putea dovedi neimplicarea în activitatea Mişcării legionare, Ministerul Culturii şi Cultelor, Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Prefectura Poliţiei-Serviciul Poliţiei de Siguranţă, au cerut să fie cercetat.

O notă datată 13 mai 194321, trece în revistă acţiunile diverselor servicii ale poliţiei care îl au în centrul atenţiei pe Paul Constantinescu:
- „(....) În anul 1942 (Paul Constantinescu - n.n.) a reclamat D-lui Mareşal Antonescu că e şicanat pe chestia legionară, deşi nu a făcut parte niciodată din mişcare.
- Preşedinţia Consiliului de Miniştri a cerut informaţii referitor la antecedentele numitului.
- Agentura I-a cu referatul nr. 293 din 15 iunie 1942, face cunoscut că susnumitul este cunoscut şi supravegheat spre a i se stabili activitatea.
- Agentura cu referatul nr. 406 din 3 iulie 1942 precizează că susnumitul este cunoscut la fişele P.P.C. unde posedă dosar individual nr.11729 din care rezultă că i s-a făcut o descindere şi percheziţie la domiciliu însă nu s-a găsit nimic compromiţător, totuşi a fost demis de la Soc. de Radiodifuziune care nu mai putea să-i acorde încredere (...).
- În prezent nu se manifestă pentru mişcarea legionară, totuşi este ţinut în evidenţă pentru supraveghere.. Pe linie informativă nu a apărut ca activant în mişcarea legionară
clandestină.(...). - În prezent (1942 iulie) nu activează pentru mişcarea legionară."

Într-un document al Direcţiei Generale a Poliţiei tot din 13 mai 1943, se vorbeşte despre un răspuns al Prefecturii Poliţiei Capitalei dat Ministerului Culturii Naţionale şi Cultelor, care cerea înaintarea „fişei speciale cerută de Preşedenția Consiliului de Miniştri pentru numirea d-lui Paul Constantinescu profesor provizoriu la Conservatorul de Muzică. P.P.C. la această adresă face cunoscut că susnumitul la fişele şi la fişierele P.P.C. nu se găseşte înregistrat iar din activitatea sa, până în prezent se constată că nu a dat ordin la suspiciuni" 22.

După pierderea postului de la Radio, Paul Constantinescu a fost angajat consilier muzical la Oficiul Naţional al Cinematografiei. La cererea Ministerului Propagandei Naţionale, Serviciul Poliţiei de Siguranţă, Serviciul Special de Informaţii, Direcţia Generală a Poliţiei şi Prefectura Poliţiei Capitalei, la 7 iunie 1943, dau „aviz favorabil" lui "Constantinescu Paul, consilier muzical la Oficiul Naţional al Cinematografiei"23.

De asemenea, în 1942, Paul Constantinescu a încercat să devină titularul catedrei de armonie şi compoziţie bisericească a Academiei Regale de Muzică şi Artă dramatică din Bucureşti. Deşi comisia de concurs, prezidată de George Enescu, delegat de Academia Română, şi avându-i ca membrii pe Mihail Jora, directorul Academiei de Muzică, Marţian Negrea, desemnat de consiliul profesoral, Tiberiu Brediceanu şi Ion Borgovan, delegaţi de Ministerul Culturii Naţionale, a opinat ca Paul Constantinescu "să fie chemat prin numire la catedră"24; aceasta nu s-a putut realiza, neîntrunind două treimi din voturile consiliului profesoral, principalii opozanţi fiind prof. Ştefan Popescu şi compozitorul Dimitrie Cuclin25.

În cei peste trei ani în care diferite instituţii de cultură la care lucra, inclusiv Academia de Muzică şi Artă dramatică, cereau referinţe diferitelor direcţii şi servicii ale poliţiei despre omul Paul Constantinescu, compozitorul Paul Constantinescu era în plină ascensiune profesională. Într-un raport al Serviciului de presă al Legaţiei României de la Viena, din 29 octombrie 1943, este consemnat: "Sâmbătă 9 octombrie a avut loc la Opera de Stat din Viena reprezentarea baletului Nunta din Carpaţi (sic) de Paul Constantinescu cu care prilej întreaga presă vieneză a consacrat lungi elogii tânărului compozitor şi muzicii româneşti"26. Ca o paranteză, suita din baletul amintit a fost cântată, în aceeaşi perioadă, la Berlin şi figura în programele concertelor lui George Georgescu27 de la Stocholm şi Helsinki.

În ţară, Paul Constantinescu este distins cu Meritul Cultural clasa a-II-a (1940), şi apoi, în februarie 1943, cu aceeaşi distincţie clasa I-a, şi cu Ordinul Coroana României28.

Schimbările survenite în România după 23 august 1944, ascensiunea agresivă a comuniştilor pe scena politică, au agravat şi mai mult situaţia lui Paul Constantinescu. O notă datată 20 sept. 1945 a Comisariatului 17 Poliţie vorbeşte despre punerea lui sub supraveghere, interesând „actuala şi viitoarea orientare, activitatea şi legăturile cu caracter politic."29

În dosarul informativ care îl are ca obiectiv mai sunt patru documente în care se repetă aproape aceleaşi lucruri; deşi în toate se precizează că nu „este cunoscut la fişele" serviciilor de poliţie care au făcut investigaţii, unele documente, ignorând realitatea sau frizând de-a dreptul ridicolul, afirmă, de exemplu, că Paul Constantinescu ar fi fost angajat la radio în 1936 pentru că era „simpatizant legionar". Sau, că în timpul rebeliunii legionare „ar fi ajutat celorlalţi rebeli la umplerea unor sticle cu benzină, care urmau să fie întrebuinţate contra armatei.30"
Poate fi remarcat însă faptul că, pentru prima dată, documentele poliţiei, deşi nu aduc probe acuzatoare ("La fişele Direcţiei Poliţiei de Siguranţă nu este cunoscut"- spun Serviciul Poliție de Siguranţă31 la 21 aprilie 1945 şi Raportul Brigăzii I-a Siguranţă32 din 29 aprilie acelaşi an), adaugă noi elemente pentru a sublinia presupusele legături ale compozitorului cu Mişcarea legionară. În afară de aşa-zisa „participate la rebeliune", este invocată colaborarea cu doi membrii cunoscuţi ai mişcării legionare: Horia Igiroşanu şi "ing. Sfinţescu". Primul a fost regizor şi un timp director al Oficiului Naţional al Cinematografiei, deci, ca angajat al oficiului, este imposibil ca Paul Constantinescu să nu-l fi cunoscut. Pare improbabil însă, să-l fi cunoscut pe ing. Duiliu Sfinţescu33, căci despre el este vorba. Duiliu Sfinţescu a publicat în 199634 o carte în care doreşte să aducă lămuriri asupra a ceea ce a fost mişcarea legionară. Numele lui Paul Constantinescu, nu este menţionat, deşi autorul vorbeşte despre diverse personalităţi care au aderat la Legiune sau pe care el îi consideră „simpatizanţi " ai mişcării.

Mai mult, cartea conţine un capitol intitulat „Cum am compus cântecele legionare"35, scris la Milano de Ion Mânzatu, cel care fusese numit de guvernarea legionară Director General al Societăţii Radiodifuziunii în 1940 şi ale cărui marşuri legionare au fost orchestrate de Paul Constantinescu. În cele 15 pagini ale capitolului, autorul, care dă detalii referitoare la împrejurările în care a compus cântecele, la persoanele care l-au încurajat să compună, nu menţionează numele lui Paul Constantinescu, nici ca orchestrator al marşurilor, nici ca membru al Mişcării legionare. Un compozitor care spune despre creaţiile sale că sunt "dulcege şi romantice", care, nu a depăşit genurile romanţei şi a cântecelor militante şi a cărei primire în Societatea Compozitorilor Români a fost impusă politic, să nu amintească de colaborarea cu un compozitor de talia lui Paul Constantinescu, dacă aceasta ar fi fost mai mult decât o obligaţie de servici? Dacă ar fi fost vorba de un apropiat sau de un „camarad" de ce să nu-l fi menţionat, cu atât mai mult cu cât, la data scrierii capitolului, 16 august 1978, Paul Constantinescu nu mai era în viaţă?

Dincolo de ochii vigilenţi ai autorităţilor, creaţia lui Paul Constantinescu continua să se îmbogăţească cu lucrări diverse ca stiluri şi dimensiuni, de la cântece şi colinde, Concertul pentru cvartet de coarde36, Olteneasca, joc popular pentru orchestră simfonică, la oratoriile Patimile Domnului37 (lucrare premiată în 1946) şi Naşterea Domnului. Paul Constantinescu a compus cu mare succes şi muzică de film. Într-un interviu din 1943 spunea: „Despre muzica de film, ca unul îndrăgostit de expresia imaginii în mişcare, pot să spun că am fost, cred, primul în ţara noastră care a îmbrăţişat-o cu căldură şi de la filmul documentar Ţara Moţilor din 1938 - (n.n. premiat la Concursul de film de la Veneţia, în 1939)-, până la Delta Dunării (n.n. - probabil este vorba de filmul Paradisul pescarilor, distins cu premiu acordat pentru muzică în 1943) şi Scrisoarea pierdută, mi-a fost un drum şi o preocupare"38.

Dacă filmele menţionate de compozitor aveau subiecte care nu atrăgeau suspiciuni de ordin ideologic sau politic, colaborarea, chiar şi prin compunerea muzicii, la filmul Uzinele Malaxa (1940) dar mai ales la filmul de război România în lupta contra bolşevismului/Războiul nostru sfânt39, premiat la Veneţia în 1941, cu siguranţă nu au trecut neobservate, chiar dacă nu apar menţionate în note şi rapoarte.

Baletul Nuntă în Carpaţi, atât de lăudat la premieră, a fost ani la rând un cap de acuzare împotriva lui Paul Constantinescu, mai ales datorită punerii lui în scenă la Odesa, în 1942. Menţionarea sa în rapoartele poliţiei şi securităţii, ca fiind o lucrare "naţionalistă", denaturează sensul pe care autorii lui, Paul Constantinescu şi coregrafa Floria Capsali, l-au gândit. Trebuie amintit că baletul Nuntă în Carpaţi a fost conceput, după ce, în anul 1929, Paul Constantinescu, Floria Capsali, Mac Constantinescu, realizatorul decorurilor premierei baletului, ş.a. au făcut în comuna Fundul Moldovei o cercetare etnoculturală, fiind membrii unei echipe condusă de prof. Dimitrie Gusti. Aşa cum avea să menţioneze Floria Capsali într-un interviu din 1971 „Chiar înainte de a începe scenariul, am ales cu Paul Constantinescu muzica (...). Cum compozitorul nu s-a oprit doar la muzicile din Fundul Moldovei ci a ales elemente (şi) din alte regiuni, baletul a căpătat titlul mai general pe care îl are azi (Nuntă în Carpaţi - n.n.). Momentul Nuntă în Carpaţi a constituit primul balet românesc de inspiraţie folclorică (...)"40. Într-un alt interviu din acelaşi an, prilejuit tot de repunerea în scenă a baletului la Opera Română din București în 1971, Floria Capsali detaliază contextul apariţiei lucrării: „Paul Constantinescu a început să lucreze la balet din 1933. Când muzica a fost în sfârşit gata, la lectură au asistat după câte îmi amintesc Jora, Brăiloiu, Mac Constantinescu, Mihail Sebastian, Dan Botta, printre alţii - cu toţii au fost entuziasmaţi de lucrare, fiind primită cu unanimitate de Consiliul Operei."41

Începând cu 1951 Paul Constantinescu reintră în atenţia autorităţilor, de fapt a noi înfiinţatei instituţii, Securitatea Statului, şi, la 23 februarie 1952, se hotărăşte deschiderea unui dosar de verificare pe numele lui, fiind "cunoscut ca element dubios, iar în prezent se manifestă duşmănos faţă de muzica progresistă."42

Prin deschiderea dosarului, Securitatea urmărea să stabilească:
- activitatea politică şi profesională din trecut şi prezent;
- cu cine întreţine corespondenţă în străinătate şi ce cuprinde;
- ce legături de prietenie are şi cu cine se întâlneşte mai des;
- ce atitudine are faţă de regim.

Se trasează ordinul ca Paul Constantinescu să fie supraveghiat informativ, prin mijloace tehnice, ascultarea telefonului şi interceptarea corespondenţei, să fie recrutat „un informator din prietenii săi intimi."

Cinci agenţi cu numele de cod "Hans Roth", "Raul", "Ion Balotă", "Rodica" şi "David", dar şi alţi oameni din anturajul compozitorului, sunt chestionaţi pentru a da informaţii. "Hans Roth", cel care, aşa cum spune în nota sa informativă, îl ajuta pe Paul Constantinescu să traducă în germană libretul operei O noapte furtunoasă, care urma să fie pusă în scenă în Germania, vorbeşte despre un om care nu are „nimic comun cu ideile şi idealurile de azi43. "Ion Balotă", atent cu ce se ocupa Paul Constantinescu la Viena, informează despre faptul că, făcând parte dintr-o delegaţie de compozitori „a ridicat şi a cheltuit o sumă destul de însemnată de la editură (este vorba de Editura Universal- n.n.), care i-a strâns şi a păstrat în depozit drepturile de autor (..)."44

Şeful Serviciului de cadre al Uniunii Compozitorilor, Ion Dragomir, transmite şi el caracterizări, în care menţionează că Paul Constantinescu este „un element de mare talent", reiterează istoria trecutului lui, dar şi faptul că are o „atitudine ostilă regimului. Nu scrie nimic pentru mase, nu admite critica şi nici îndrumarea.(..)", şi concluzionează: „Nivel politic şi ideologic scăzut, din punct de vedere politic nu se poate avea încredere în el45." Oameni din anturajul lui, profesorii de la conservator Nicolae Parocescu46 şi Adia Gherţovici, sunt întrebaţi de serviciul de cadre al U.C.R. sau direct de ofiţerii de securitate despre activitatea lui Paul Constantinescu. I se recunosc meritele artistice, sinceritatea şi corectitudinea, dar este subliniată ostilitatea faţă de regimul comunist, argumentată citez: „prin formaţia sa (elev a lui Jora) şi prin legăturile sale cu clerul."47

Paralelismul biografiilor sale continuă: pentru lucrările pe care Paul Constantinescu le-a compus este premiat, în 1951, cu Premiul de Stat clasa a-II-a, Uvertura Juventus obţine o menţiune la Helsinki în 1952, iar Concertul pentru pian şi orchestră, Premiul de Stat clasa I, în 195448. Mai este distins cu titlul de Maestru emerit al artei, în 1955, iar în 1959, cu ocazia împlinirii vârstei de 50 de ani, i se conferă Ordinul Muncii „pentru merite deosebite în domeniul creaţiei muzicale şi al învăţământului muzical românesc."49 Culmea ironiei este că un referat al securităţii din 1959, care aminteşte o parte dintre aceste distincţii, are următoarea rezoluţie: „Să fie trecut în condiţia de suspect"50. Şi într-adevăr va fi tratat ca un suspect.

În februarie 1959 telefonul familiei Paul Constantinescu este pus sub urmărire pentru mai multe luni, convorbirile fiind transcrise pentru a fi analizate. Conform Notei nr.2, din 25 martie 1959, Paul Constantinescu este urmărit pe stradă pas cu pas şi fotografiat.51

Îmbolnăvirea gravă a soţiei sale, Maria Ana, îl pune pe Paul Constantinescu într-o situaţie disperată, care creează Securităţii noi posibilităţi de a-l urmări. Încercând să o trimită la tratament la Viena, solicită paşaport. Două documente din 1959 ale Direcţiei control străini şi paşapoarte, cer respingerea cererii lor. Maria Ana Constantinescu va fi totuşi operată la Viena. O notă informativă a agentului "Raul" lămureşte miracolul plecării doamnei Constantinescu: „Menţionez nenorocirea care a lovit pe soţia lui Paul şi care îl face să sufere foarte mult, anume pierderea ochilor. Îmi spunea că numai datorită tov. Constanţa Crăciun52 poate să-şi îngrijească soţia, că s-a arătat cu atâta înţelegere şi bună voinţă faţă de el şi de marea nenorocire a lor."

Corespondenţa dintre soţii Constantinescu, este interceptată, deschisă şi fotografiată, deconspirând pentru un public neavenit legătura lor foarte strânsă. „Cred că ţi-a plăcut acrostihul, - îi scria la 4 martie 1959 Paul Constantinescu soţiei sale - dar să bagi de seamă să nu-l boceşti că nu-ţi prinde bine; ai primit scrisoarea cu mărţişorul? Eu am primit scrisoarea scrisă prin mâna lui Frau dr. Hift (...)" 53.

Acelaşi regim îl au toate scrisorile pe care Paul Constantinescu le primeşte sau le trimite prietenilor. Evident, subiectele lor nu au conotaţii politice sau ideologice, informaţiile fiind de ordin personal sau legate de viaţa muzicală, ca în corespondenţa cu compozitorul Marcel Mihalovici. Aş sublinia căldura umană, prietenia sinceră dar şi tristeţea pe care o trăia Paul Constantinescu, apăsat de griji şi de lipsa celor apropiaţi, care răzbat dintr-o scrisoare datată 4 martie 1959: „Afară de faptul ca bunul nostru prieten Alfred (este vorba de Alfred Alessandrescu - n.n.) ne-a părăsit aşa de odată şi definitiv, alte veşti mai importante, nu pot să-ţi transmit. În tot cazul lucrul acesta ne-a lăsat un gust amar în gură. Şi un gol la cotul mâinii drepte, care ne face să pierdem ceva din siguranţa rândurilor strânse şi să ne clătinăm pe picioare. Ei, trebuia odată să vină şi asta! Maricuţa (Maria Ana Constantinescu - n.n.) e departe, voi sunteţi departe, Moş Mişucă (Mihail Jora - n.n.) iar bolnav, nici eu nu mă simt în cine ştie ce forţă, aşa că totul începe să devină cam trist şi apăsător!"54

Într-adevăr ultimii ani din viaţa sa prea scurtă, sunt apăsaţi de grijile generate de suferinţa soţiei sale, dar şi de propria-i boală. Biografia compozitorului Paul Constantinescu se încheie cu trei lucrări de referinţă pentru muzica românească: Concertul pentru harpă şi orchestră (1960), Simfonia ploieşteană, dedicată oraşului său natal (1961) şi Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră (1963).

Biografia sa secretă, cea din documentele Poliţiei şi ale Securităţii, pe care nici el nu o cunoştea, dar bănuia că există, aparent s-a încheiat la 28 ianuarie 1963, când s-a hotărât închiderea dosarului de verificare deschis în 1959. Spun aparent, deoarece chiar dacă în nota de clasare se precizează „nu a rezultat că susnumitul desfăşoară activitate de spionaj - materialul neconfirmându-se"- se spune în continuare: „Asupra individului urmărit s-a hotărât să fie menţinut în evidenţa elementelor duşmănoase."55

Paul Constantinescu s-a stins din viaţă la 20 dec. 1963, după o lungă şi grea suferinţă; în ultimele sale zile, în spital, ca un gest de rămas bun de la viaţă şi de la muzică, a reuşit să asculte înregistrarea unei repetiţii cu Triplul concert pentru vioară, violoncel și pian. Profund îndurerat de pierderea mult iubitului discipol şi prieten, Mihail Jora avea să spună: „E dureros tare pentru un bătrân dascăl să vorbească la căpătâiul unuia din cei mai dragi foşti elevi ai lui, pentru a-i aduce elogii de care nu are nevoie, atât de cunoscut şi preţuit este numele lui Paul Constantinescu la noi şi peste hotare. Şi totuşi trebuie să-mi potolesc durerea, rugându-vă pe toţi cei ce se găsesc aici, strânşi în jurul Lui (sic), să-şi amintească de emoţionantele clipe ce le-am trăit la ascultarea Oratoriului de Crăciun, a Concertului pentru orchestră de coarde, a Nopţii furtunoase, a concertului pentru pian sau a liedurilor şi să ne desfătăm la gândul că aceste lucrări vor rămâne, mai departe, pietre de hotar şi că vor fi ascultate de generaţiile viitoare cu emoţia şi cu mulţumirea de a se afla, ca şi noi cei de astăzi, în faţa unor capodopere scrise, cândva, la începuturile mişcării muzicale româneşti. (..) Astfel, despărţirea fizică, atât de timpurie, de iubitul nostru prieten va fi - sunt sigur - compensată cu vieţuirea peste ani a ceea ce a avut mai bun într-însul: graiului său muzical, luminos, bogat, sincer, expresiv. E cel dintâi elogiu ce se poate aduce acestui mare artist, al doilea fiind cel al omeniei şi al înţelegerii faţă de colegi şi de înfăptuirile lor."56

Astfel s-a încheiat existenţa lui Paul Constantinescu. Au rămas lucrările sale şi biografiile paralele; cea din volumele istoriei muzicii, mărturie a unui destin creator luminos şi puternic; cea dintre coperţile dosarului, mărturie dramatică a luptei unui destin oprimat de comandamentele politice.

* Acest text a fost publicat în Revista Muzica, serie nouă - Anul XX, Nr. 2 (78), 2009 cu același titlul,în cartea Muzicieni români – biografii ascunse în arhive, vol.1, Ed. Ars Docendi a Universității din București, București, 2011, precum și în Musicology Today - Jurnal of the National University of Music Bucharest, nr. 1-4 Jan.-Dec. 2010, National University of Music Publishing House, Bucharest, 2011, cu titlul Paul Constantinescu - parallels biographies.


începutul paginii

Note de subsol

1 Paul Constantinescu s-a născut la 30 iunie 1909 la Ploieşti. A început să studieze muzica la Ploiești în 1919, după care a continuat la la Academia Regală de Muzică și artă Dramatică din București (1929-1933), având ca profesori pe Mihail Jora (armonie, compoziție, contrapunct), Constantin Brăiloiu (istoria muzicii), Dimitrie Cuclin (estetica muzicală). Între 1933-1935 și-a perfecționat studiile muzicale la Viena cu Franz Schmidt şi Josef Marx.
2 A fost compusă în anul 1930 şi reorchestrată în 1942.
3 Paul Constantinescu a fost primit în Societatea Compozitorilor Români în anul 1932, împreună cu Matei Socor, care va deveni, în 1950, după transformarea societăţii în Uniunea Compozitorilor din R.P.R., președintere ei. În: Octavian Lazăr Cosma, Universul muzicii româneşti, Ed. Muzicală a U.C.M.R., Bucureşti, 1995, pag. 199.
4 Este vorba de opera O noapte furtunoasă, compusă în 1934 şi refăcută în anul 1950. A fost premiată de Academia Română în 1956.
5 Compus în anul 1938, a obţinut în acelaşi an Premiul I la Concursul de compoziţie George Enescu.
6 Ionel Perlea (1900-1970) a fost unul din cei mai reputați dirijori români. A studiat pianul și compoziția la Munchen (1918-1920) și dirijatul la Leipzig (1920-1923). A fost dirijor la Leipzig și Rostock, la Opera din București (1929-1932; 1934-1936) și, de asemenea, la Orchestra Radiodifuziunii din București (1936-1944). În timpul celui de al doilea Război Mondial a fost internat într-un lagăr german de unde a fost eliberat la sfârșitul ostilităților . A dirijat mari orchestre din Statele Unite ale Americii (Metropolitan New York, Chicago, San Francisco, Connecticut) și Europa.
7 Mihail Sebastian (1907-1945), pe nume său real Iosif Hechter și având ca un al doilea pseudonim Victor Mincu, a fost scriitor, dramaturg și publicist, scriind printre altele și cronică muzicală. Mihail Sebastian a fost unul dintre discipolii filosofului Nae Ionescu. Deriva înspre extremismul de dreapta a unor intelectuali din generația sa precum și circumstanțele politice din timpul celui de-al Doilea Război Mondial l-au îndepărtat de maestrul său și de unii dintre foștii săi prieteni. În această perioadă a ținut un jurnal, care a fost publicat abia în 1996. După moartea lui subită, Mihail Sebastian a rămas în literatura română în principal prin piesele sale de teatru.
8 Rampa, 31 oct. 1935, în: V. Tomescu, Paul Constantinescu, Ed. Muzicală a U.C.M. din R.S.R., Bucureşti, 1967, pag. 127.
9 Porunca Vremii, 7 nov. 1935, Bibl. Acad., cota PIV 13005.
10 Bibl. Acad., cota PII 10890.
11 Virgil Gheorghiu, Muzica românească, în Floare de foc, nr. 21, anul III, din 25 iunie 1936. În articolul său, autorul afirmă că Paul Constantinescu este " unul dintre compozitorii noştri cei mai dotaţi din tânăra generaţie."
12 Cronică muzicală semnată C.F., în: Universul din 6 februarie 1938, Bibl. Acad., cota PII 10890.
13 Em. Ciomac, cronică muzicală la baletul Nuntă în Carpaţi, Curentul, 8 mai 1939.
14 Dos. I 717, pag. 33, Arh. C.S.A.S..
15 Vasile Tomescu, op. cit., pag. 27-28.
16 Dos. I 717, pag. 33, Arh. C.S.A.S.
17 Urmare a crizei economice şi politice, Austria ajunsese să fie guvernată prin decrete - în fapt încetând să mai fie o democraţie.
18 Fondul Breazul - fondul de scrisori, inv. Nr. 1549, arhiva U.C.M.R..
19 O.L.Cosma, Universul muzicii româneşti, Ed. Muzicală a U.C.M.R., Bucureşti, 1995, pag.115.
20 Dos. I 717, pag. 31, Arh. C.N.A.S..
21 Idem, pag. 117-18.
22 Idem, pag. 120.
23 Idem, pag. 94.
24 Arhivele Naţionale, fondul Ministerul Culturii Naţionale, Dosar 1356, pag. 156.
25 Idem, pag. 161.
26 Arh. Naţionale, Min. Propagandei-Serviciul Propagandă, cota 2905, dos.2759/1942, pag.1.
27 George Georgescu (1887-1964) renumit dirijor român, a făcut studii de violoncel şi dirijat la Berlin. După al Doilea Război Mondial, în 1945, fiind considerat colaboraţionist către „Comisia de epurare" a Ministerului Artelor, condusă de Matei Socor, a fost înlăturat din viaţa muzicală românească. A revenit pe scenele de concert în 1947 şi datorită intervenţiilor făcute de George Enescu. În 1956, George Georgescu a redevenit directorul Filarmonicii din Bucureşti.
28 Vasile Tomescu, op. cit., pag. 244.
29 Dos. nr. I 717, pag.11, Arh. C.N.S.A.S..
30 Idem, pag. 28.
31 Idem, pag. 27.
32 Idem, pag. 29.
33 A părărsit România în 1941 şi a făcut o carieră internaţională ca inginer.
34 Duiliu Sfinţescu, Răspuns la întrebările ale tinerilor care doresc să afle tot adevărul despre Mişcarea legionară, Ed. Crater, 1996.
35 Idem, pag. 142-157.
36 A fost refăcut concert pentru orchestră de coarde, în: Vasile Tomescu, op. cit., pag. 492.
37 În lista lucrărilor existentă la pag.181 a dosarului său informativ I 717 (Arh.C.N.S.A.S.) se aminteşte că oratoriul a fost creat în 1943, executat în 1946 şi refăcut în 1948.
38 Interviu apărut la 11 oct.1943 în ziarul Evenimentul. În: Vasile Tomescu, op. cit., pag. 244.
39 Filmul a fost prezentat în premieră la Festivalul de la Veneţia, unde a fost distins cu premiul pentru film documentar. Scenariu Ion Cantacuzino, regia Paul Călinescu, muzica Paul Constantinescu.
40 Contemporanul, 22 ian. 1971. (Arhiva U.C.M.R.)
41 Nic. Spirescu, Interviu cu Floria Capsali, România liberă, 3 nov. 1971, în : Arhiva U.C.M.R.
42 Dos. nr. I 717, pag. 128, Arh. C.N.S.A.S..
43 Idem, pag. 131.
44 Idem, pag. 135.
45 Idem, pag. 88.
46 Idem, pag. 8-9, menţionat în Raport din 6 ianuarie 1960, semnat de cpt. Barariu.
47 Idem, pag. 90. Datele sunt menţionate într-o Referinţă scrisă de mână, semnată A. Gherţovici, scrisul fiind acelaşi cu cel din caracterizarea semnată Ion Dragomir, de la paginile 88-89.
48 Vasile Tomescu, op. cit., pag. 496.
49 Vasile Tomescu, op. cit., pag. 383.
50 Dos. nr. I 717, pag. 84, Arh. C.N.S.A.S..
51 Idem, pag. 105.
52 Constanța Crăciun (1914-2002), pe numele său real era Helena Vințe a fost inițial profesoară. În anul 1935 a devenit membru al Partidului Comunist din România, iar din 1936 a fost membru C.C. al P.C.R. În 1942 a fost arestată și condamnată pentru activitate comunistă la 25 de ani muncă silnică. A fost membru al CC al P.C.R. (1945-1969, 1972-1974), membru al Prezidiului Marii Adunări Naționale (1948-1953), ministru al Culturii (28 octombrie 1953 - 19 martie 1957), Președinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă (1962-1965), vicepreședinte al Consiliului de Stat (21 august 1965 - 1969).
53 Dos. nr. I 717, pag. 208.
54 Idem, pag. 206-7.
55 Idem, pag. 229.
56 Mihail Jora, Studii şi documente, Ed. Muzicală a U.C.M.R., Buc., 1995, pag. 458.


Bibliografie

- Tomescu Vasile, Paul Constantinescu, Ed. Muzicală a U.C.M. din R.S.R., Bucureşti, 1967.
- Octavian Lazăr Cosma, Universul muzicii românești, Ed. Muzicală a U.C.M.R., Bucureşti, 1995
- Sfinţescu Duiliu, Răspuns la întrebăril ale tinerilor care doresc să afle tot adevărul despre Mişcarea legionară, Ed. Crater, 1996.
- România - Viaţa politică în documente -1946, Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1996.)
- Mihail Jora, studii şi documente, Ed. Muzicală a U.C.M.R., Bucureşti, 1995, vol.1.

Articole și interviuri

- Porunca Vremii, 7 nov. 1935, Biblioteca Academiei, cota PIV 13005.
- Acțiunea Românească, Biblioteca Academiei, cota PII 10890.
- Universul din 6 februarie 1938, Bibl. Acad., cota PII 10890.
- Contemporanul, 22 ian. 1971, Arhiva U.C.M.R..
- România liberă, 3 nov. 1971, Nic. Spirescu, Interviu cu Floria Capsali, Arhiva U.C.M.R..)

Documente

- Dosarul Informativ nr. 717, Arhiva C.N.S.A.S.
- (Arhivele Naţionale ale României), Fondul Ministerul Culturii Naţionale, Dosar 1356, Arhivele Naţionale ale României.
- (Arhivele Naţionale ale României), Fondul Ministerului Propagandei-Serviciul Propagandă, cota 2905, dos.2759/1942, Arhivele Naţionale ale României.